Gestul emoţionant al unui student din Sibiu a devenit viral! Ce mesaje a lipit Adrian Chirciu pe stâlpii din oraş
Un student din Sibiu a făcut un gest emoționant faţă de eroii din ţara noastră, care se află în războiul cu noul coronavirus! Mesajele lipite de Adrian Chirciu pe stâlpii din oraş au devenit virale, iar el a fost felicitat de mii de oameni. Unii dintre necunoscuţi au promis că vor face acelaşi lucru în apropierea casei în care stau izolaţi.
Adrian Chirciu, gest emoționant pentru eroii din războiul cu noul coronavirus
Adrian Chirciu este student al Facultăţii de Inginerie din Sibiu, iar ieri, el a lipit mai multe afişe pe stâlpii din municipiu. Pe coli A4, el a desenat diferite simboluri şi a scris mesaje în care le mulţumeşte pentru efortul lor medicilor, poliţiştilor, jandarmilor. Desigur, tânărul a respectat noile reguli de circulaţie impuse de ordonanţele militare.
Află şi: EXCLUSIV. Polițiștii, obligați de șefi să lucreze fără echipament de protecție împotriva COVID-19
Seara trecută, Adrian Chirciu a publicat pe Facebook următorul mesaj: “Eu am luat o mică iniţiativă personală, văzând în mediul online multe mesaje de încurajare, eu m-am gândit să le mut şi în stradă (în jurul domiciliului bineînţeles, pentru că trebuie să respectăm regulile actuale). Chiar dacă oraşul este pustiu în perioada asta, putem să îl facem mai viu şi colorat şi poate chiar să aducem un zâmbet şi mai multă speranţă mai ales celor vârstnici care nu sunt aşa conectaţi la social media cum suntem noi. Dacă doriţi şi voi să vă alăturaţi şi să vă deconectaţi puţin de la toate ştirile negative făcând şi voi un desen sunteţi bine veniţi”.
Imaginile au devenit în scurt timp virale pe reţelele de socializare şi au strâns mii de reacţii. “Exemplu de urmat de cei care au stâlpi în faţa caselor, ca şi mine. Mulţumim, Chirciu Adrian” este unul dintre comentariile strânse de postarea tânărului.
Citeşte şi: Sfaturi utile pentru persoanele vârstnice în plină pandemie de coronavirus