Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Coronavirus » Gestul emoţionant al unui român pentru cadrele medicale din întreaga lume, aflate în lupta cu noul coronavirus! Ce a scris pe o pancartă atârnată la balcon 

Gestul emoţionant al unui român pentru cadrele medicale din întreaga lume, aflate în lupta cu noul coronavirus! Ce a scris pe o pancartă atârnată la balcon 

De: Alice Zotta 22/03/2020 | 14:06

Un român a făcut un gest extrem de emoţionant faţă de cadrele medicale din întreaga lume care se află în lupta cu noul coronavirus! El a scris un mesaj sensibil pe o pancartă albă, pe care a atârnat-o la geamurile balconului său. Imaginea aceasta a devenit virală, la fel cum sute de fotografii cu medici şi asistente medicale, dar şi alţi angajaţi ai spitalelor în care sunt trataţi pacienţi cu COVID-19 au făcut înconjurul mapamondului.

Citeşte şi: Managerul Spitalului Universitar, demis din funcție printr-o decizie nocturnă a ministrului Sănătății

Gest emoţionant pentru cadrele medicale din România, aflate în lupta cu coronavirusul

După cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, care face cât o mie de cuvinte… Un român şi-a pus pe geamurile de la balcon o pancartă pe care a aşternut următoarele gânduri: “Respect pentru toţi medicii! Vă iubim”. Alături de mesaj se află şi drapelul… Fotografia de mai jos a devenit virală pe reţelele de socializare din România, dar şi peste hotare.

Această imagine s-a viralizat pe reţelele de socializare la scurt timp după ce a fost postată © Instagram Stories
Această imagine s-a viralizat pe reţelele de socializare la scurt timp după ce a fost postată © Instagram Stories

Nu rata: Imagini de film pe străzile din Focșani. Icoana Făcătoare de Minuni de la Dălhăuţi, plimbată pe străzile orașului pentru combaterea coronavirusului

Ajunsă la 4,825 de morţi din cauza coronavirusului, Italia a primit ieri încă un ajutor din partea Chinei, greu încercată şi ea de COVID-19. Un al doilea grup de cadre medicale chineze a ajuns în Peninsulă ca să ajute în lupta cu virusului ucigaş. Pe hainele speciale pentru interacţiunile cu persoanele infestate cu noul coronavirus, ei aveau scris în limba chineză mesajul: “Luptând alături de Italia”.

Potrivit celor mai noi informaţii, 53,578 de pesroane au fost depistate pozitiv cu COVID-19 în Peninsulă.

Citeşte şi: Decizii istorice din cauza coronavirusului! Giuseppe Conte a anunţat noi restricţii severe, după ce ieri au murit 793 de oameni în Italia

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
VIDEO Cor de huiduieli împotriva lui JD Vance la un concert de la Kennedy Center: „Ai distrus locul acesta”
VIDEO Cor de huiduieli împotriva lui JD Vance la un concert de la Kennedy Center:...
Cum se compară forțele militare ale Europei cu armata Rusiei și cum s-ar descurca în luptă fără sprijinul SUA
Cum se compară forțele militare ale Europei cu armata Rusiei și cum s-ar descurca în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Culiță Sterp, anunț de ultimă oră despre fiica sa. Ce veste le-a dat artistul fanilor, în timp ce își legăna fetița: „În curând..”
Culiță Sterp, anunț de ultimă oră despre fiica sa. Ce veste le-a dat artistul fanilor,...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară din SUA. Iancu Guda: Când americanii
Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară din SUA. Iancu Guda: Când americanii "strănută", imediat "răcim"...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră...
Se construiește, în sfârșit, drumul de mare viteză pe care-l așteaptă sute de mii de români. Va face legătura rapidă cu granița României, iar șoferii nu vor mai aștepta în trafic și vor ajunge ușor în Vestul Europei
Se construiește, în sfârșit, drumul de mare viteză pe care-l așteaptă sute de mii de...
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
VIDEO fabulos! Pescobar, petrecere de fițe cu pahare sparte și milioane aruncate pe maneliști. Adi Minune a fost invitatul special
VIDEO fabulos! Pescobar, petrecere de fițe cu pahare sparte și milioane aruncate pe maneliști. Adi...
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Apple lansează o nouă funcție. Utilizatorii o așteaptă de multă vreme
Apple lansează o nouă funcție. Utilizatorii o așteaptă de multă vreme
WhatsApp suferă o schimbare MAJORĂ! Sunt vizați toți utilizatori!
WhatsApp suferă o schimbare MAJORĂ! Sunt vizați toți utilizatori!
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Program Formula 1, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în...
Planul secret de răzbunare făcut de Pepe:
Planul secret de răzbunare făcut de Pepe: "Lucru care pe mine m-a şocat pentru că...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×