Gestul de neiertat făcut de Mihai Bendeac: ”Am venit ca nesimțitul. Mă simt atât de prost.”
Mihai Bendeac a făcut o greșeală de neiertat față de unul dintre membri familiei sale. Actorul s-a învinovățit singur pentru gestul său.
Mihai Bendeac le-a mărturisit fanilor săi pe Instagram că nu se poate ierta pentru faptul că a uitat de ziua de naștere a cățelului său, Happy.
”Astăzi este ziua lui Happy și am uitat de ziua lui, băi. Ca nesimțitul am venit la el, nu i-am adus absolut nimic. Deci mă simt atât de prost, dar atât de prost. ”, a zis Mihai Bendeac.
Actorul a compensat greșeala comisă cu timpul pe care i l-a acordat animalului în afara casei. Acesta l-a plimbat în aer liber pe Happy și a petrecut câteva ore în compania lui, ba chiar i-a cântat și la multi ani.
După ziua petrecută în compania animalului său de companie, Mihai Bendeac și-a dat seama că a făcut o eroare.
”Am o rectificare de făcut: nu este ziua lui Happy. Mama a avut senzația că astăzi este 10 mai. Și ne-a indus pe toți în eroare, deci peste două zile este ziua lui Happy. Ceea ce înseamnă că acum nu mai există niciun fel de scuză ca să nu-i cumpăr cadou.”, a spus actorul.