Zina Dumitrescu s-a stins din viață la 82 de ani, pe 28 martie. Ultima perioadă a vieții și-a trăit-o la un azil. Ioan Casian, persoana care a avut grijă de ea, i-a făcut și parastasul de șase luni. De unde Cătălin Negreanu, fiul regretatei creatoare de modă, a lipsit.
„După ce i-am trimis mesaj, Cătălin mi-a răspuns ceva de genul: Nici nu am de gând! Am mesajul… Am rămas interzis. Înțeleg că nu au fost foarte apropiați, că nu se înțelegeau bine, dar asta pare ură!”, a declarat Ioan Casian.
„Am făcut o pomană, am chemat preotul, a sfințit bucatele de pe masă, am adus colivă, totul așa cum se cuvine. Asta este, la pomană au fost doar cei de la cămin, nimeni altcineva, deși s-au trimis și alte invitații”, a mai precizat Ioan Casian.
De precizat că Zina Dumitrescu a fost incinerată, iar fiul ei, Cătălin Negreanu, a fost cel care a cerut acest lucru.
„Prima oară când mi-a spus de incinerare, mi-a spus chiar în ziua în care a decedat. Mi-a spus că a vorbit cu ea cu două dăţi înainte de a o vizita şi dânsa i-a spus că doreşte să fie incinerată”, a mai spus Ioan Casian.
Zina Dumitrescu a trăit o viață mai ceva ca-n filme. Toată lumea o știa pe celebra designeriță, dar puțini sunt cei care știu povestea ei de viață și dramele prin care a trecut. Prima oară s-a căsătorit cu regizorul Marin Negreanu, tatăl unicului ei fiu, Cătălin. Apoi, s-a măritat cu Nicolae Rădulescu Botică, secretarul Sectorului 1. A mai fost căsătorită cu conferențiarul Costin Dumitrescu, care a murit în anul 2009.
Din primul mariaj, Zina Dumitrescu a rămas cu mari traume. Ttaăl copilului ei a agresat-o și creatoarea de modă a ajuns în comă, fiind la un pas de moarte.
„Într-o seară veneam de la o întâlnire cu prietenele mele. Am întârziat acasă 30 de minute, am ajuns mai târziu de ora la care îi spusesem inițial că voi veni. Când am intrat pe ușă, mi-a aruncat o oală de aăa în cap. A început scandalul. În seara aceea, soțul meu a vrut să mă omoare. Am stat în comă patru nopți pentru că m-a dat cu capul de o țeavă de metal. M-am ales în urma loviturii cu o fractură de craniu. Doctorii mi-au spus că mai erau 3 mm ca să fac hemoragie în urma căreia muream”, rememorat Zina Dumitrescu într-un interviu.