Gabriel, fiul cel mare al lui Emi Pian, a făcut un gest incredibil, la două săptămâni de la moartea interlopului. Iată cum și-a botezat copilul.
Moartea fulgerătoare a lui Emi Pian a lăsat în urmă o familie distrusă de durere. Pe 24 iulie, liderul Duduienilor își anunța prietenii virtuali că a devenit bunic pentru a treia oară.
Extrem de bucuros, Florin Mototolea le-a transmis atunci mesaje emoționante copiilor și apropiaților săi.
„Vreau să vă spun că sunt fericit, fericit e puțin spus, sunt foarte fericit. Azi sunt bunic a treia oară. E o sărbătoare mică, dar pentru noi este cât tot universul, a nepotului meu, pe care îl cheamă Bogdan, după numele nașului”, așa își începea Emi filmarea pe care a pus-o pe o rețea socială.
Între timp, după ce l-a condus pe tatăl său pe ultimul drum și a pus la punct toate detaliile pentru parastas, Ali a făcut un gest de suflet. Tânărul a mers să își declare copilul născut la finalul lui iulie, iar numele pe care l-a ales nu a fost deloc întâmplător.
Ali a ales să îi spună fiului său Antonio Emi Pian, în memoria tatălui său, care a apucat să își vadă nepotul doar de câteva ori până să moară.
În toamna anului trecut, Pian, cel mai mare dintre frații clanului Duduianu, a fost eliberat din închisoare, iar prietenii și familia i-au organizat acestuia o mega-surpriză chiar în fața închisorii. Lăutarii au cântat până la refuz pentru renumitul interlop, iar cerul a fost brăzdat de artificii. Așa cum se face în zi de sărbatoare, rudele lui Emi Pian n-au eziat și au „spart” câteva sticle de șampanie. N-au lipsit nici îmbrăţişările, cei care l-au așteptat pe interlop l-au felicitate pentru faptul că este din nou liber.
Nu rata: Costel Corduneanu pregătește răzbunarea lui Pian: ”Trebuie să plătească pentru asta!”