Germania va ramane prezenta cu soldati inarmati in Afganistan, dupa 2014

De: Cancan
Publicat: 26/11/2011 | 00:00
Germania va ramane prezenta in Afganistan cu soldati inarmati, dupa retragerea trupelor NATO la sfarsitul lui 2014, afirma ministrul german al Apararii, Thomas de Maiziere, intr-un interviu care va aparea duminica in publicatia Bild am Sonntag.

Ministrul preconizeaza ca militari germani vor oferi sprijin la formarea fortelor de securitate afgane. Acestia „vor fi suficient de inarmati pentru a se putea apara”, precizeaza el. „Nu va mai fi vorba despre trupe de lupta”, insista ministrul, ci de „membri ai trupelor de lupta care vor forma trupele de lupta afgane”.

Berlinul vrea sa-si reduca drastic prezenta militara in Afganistan anul viitor, pregatind retragerea din tara prevazuta pentru 2014. Noul mandat prevede din februarie 2012 prezenta a maximum 4.900 de soldati ai Bundeswehr, in conditiile in care plafonul actual este de 5.350.

Germania este a treia tara in ceea ce priveste contributia de trupe la misiunea NATO in Afganistan, dupa Statele Unite si Marea Britanie. Aceasta interventie, care a inceput intre 2001 si 2002 – prima actiune majora a Bundeswehr in afara Europei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial – este criticata de majoritatea germanilor.