George Simion a devenit tătic! Ilinca a născut un băiețel perfect sănătos
Este o zi mare pentru George Simion, liderul AUR. Astăzi, 24 aprilie, politicianul a devenit pentru prima oară tată. Ilinca, soția acestuia, a născut. Tânăra a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care a primit nota zece din parte medicilor. Cei doi părinți sunt acum în al nouălea cer și au împărtășit veștile cele mari și cu fanii lor din mediul online. George Simion este cel care a făcut marele anunț.
George Simion și Ilinca trăiesc o poveste de dragoste frumoasă de ceva timp. Cei doi și-au unit destinele în mod oficial în luna august a anului 2022, iar acum și-au dus relația la următorul nivel. Aceștia și-au dorit să devină părinți, iar dorința li s-a îndeplinit. Ilinca a născut, iar familia lor numără acum trei persoane.
(CITEȘTE ȘI: TRANSFORMARE ULUITOARE A NEVESTEI LUI GEORGE SIMION. LIDERUL AUR VA DEVENI TĂTIC, IAR CONSOARTA SA RADIAZĂ)
George Simion, tată de băiat
Este o zi mare pentru George Simion. Omul politic a devenit astăzi, 24 aprilie, pentru prima oară tătic. Ilinca, soția acestuia, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos și este în culmea fericirii. Același sentiment îl împărtășește și George Simion, care a dat veștile cele mari și în mediul online.
Se pare că liderul AUR a fost alături de partenera sa în cel mai important moment. Acesta a fotografiat-o pe Ilinca imediat după ce aceasta a adus pe lume un băiețel și a împărtășit imaginea și cu oamenii din mediul online, adăugând o descriere sugestivă.
„Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat”, a scris George Simion, în mediul online.
De asemenea, după ce a devenit tătic, George Simion a ținut să spună și câteva cuvinte de laudă la adresa soției sale și a femeilor în general. Liderul AUR a subliniat „efortul ireal” pe care femeile îl depun în timpul unei nașteri și i-a mulțumit Ilincăi pentru tot.
„Mi se pare un efort ireal pe care soțiile noastre îl fac dând naștere. De aceea sunteți jumătatea noastră mai bună! Mulțumesc, Ilinca mea!”, a mai scris George Simion, în mediul online.
„Ne dormim mulți copii”
George Simion și Ilinca au devenit părinți pentru prima oară, însă nu au de gând să se oprească aici. Atunci când a aflat de sarcina soției sale, liderul AUR spunea că își dorește o casă plină de copii. Astfel, cel mai probabil, micuțul care s-a născut astăzi urmează să aibă, în curând, parte de o un frățior sau o surioară.
„Sper să am și fete, sper să am și băieți, sper să meargă bine. Cu toții ne dorim ca, proaspăt căsătoriți, să meargă bine într-o căsnicie și noi ne dormim mulți copii. Nu avem încă, nu pot să vă confirm că vom avea o fată, un băiat, că vom avea un copil. Sperăm, ne dorim foarte mult. Să ne ajute Dumnezeu să avem și sper ca foarte mulți români să își găsească relații care să nu fie toxice. La sfârșitul lunii sper să vă dau vești bune”, declara George Simion, în urmă cu ceva timp.