George Mihăiță, dezvăluiri în premieră despre cei mai mari actori ai României! Mărturiile maestrului despre Toma Caragiu, Horațiu Mălăele și Marcel Iureș

Publicat: 31/07/2022 | 15:59

George Mihăiță este protagonistul serialului „Clanul”, difuzat din toamnă la PRO TV. Pariul celor din Pache Protopopescu este de a-l plasa pe marele actor în rolul principal, cel al unui lider de grupare mafiotă. Personajul va purta numele de „Bebe Măcelaru”, fiind doar o mică parte din distribuția proiectului în desfășurare. Nu este primul proiect televizat al lui George Mihăiță, acesta având la activ numeroase telenovele și seriale. Vasta experiență merită împărtășită, iar actorul a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre colegii de breaslă care l-au inspirat.

Maestrul apare cu peste 50 de proiecții cinematografice la activ, majoritatea fiind turnate în anii ’80, când industria de film era în plină floare. Mulți dintre colegii lui George Mihăiță s-au stins din viață, dar actorul alege să le păstreze vie amintirea și să îi comemoreze așa cum se cuvine. Chiar dacă Toma Caragiu, spre exemplu, nu se mai află printre noi, George Mihăiță reușește să găsească speranță și printre actorii tineri, pe care îi apreciază.

George Mihăiță, mărturii despre cei mai mari actori români / (Foto: CANCAN.RO)

„Mă uit la filmele lui cu aceeași bucurie…”

CV-ul stufos îl îndeamnă pe George Mihăiță să povestească despre cei ce l-au inspirat și ajutat să crească de-a lungul carierei, iar numele enumerate sunt încărcate de istorie: „Cine m-a influențat pe mine? Toma Caragiu, aș putea spune, apoi Horațiu Mălăele, Lucian Giurghescu, regizorul și directorul Teatrului de Comedie.

Marcel Iureș, dacă e să vorbesc și de prieteni, Maia Morgenstern. Mircea Diaconu, colegul meu de clasă, mă uitam și mă uit la filmele lui cu aceeași bucurie cu care mă uitam și atunci, poate bucurie mai mare, acum cu trecerea anilor. 

George Mihăiță explică ce impact au avut colegii de breaslă asupra sa / (Foto: Facebook)

Dar am avut șansa, cum spuneam, Pavel Bartoș, m-am întîlnit odată cu el: «Băi, ce norocos ai fost, cu câți regizori mari ai putut să lucrezi!». Să zic Silviu Purcărete, pentru mine Silviu, Horațiu, Cătălina Buzoianu, Sandu Dabija și înainte de 1989, Lucian Giurchescu!”, ne-a declarat maestrul George Mihăiță.

( NU RATA: NEPOȚELUL L-A DAT PESTE CAP PE GEORGE MIHĂIȚĂ! A AJUNS ÎNTR-UN SUFLET ȘI A REZOLVAT PROBLEMA )

„Am avut șansa să fim văzuți!”

Protagonistul serialului „Clanul” mai tranșează și aspectele ce țin de generația tânără a artiștilor distribuiți în proiecte actoricești. George Mihăiță întocmește și o paralelă cu ceea ce se întâmpla înainte de 1989, când vizibilitatea actorilor era dată de televiziune: „Sunt actori foarte foarte buni și acum. N-au, însă, posibilitatea să fie văzuți, cum am fost noi.

Păi și Dem Rădulescu și Toma Caragiu, chiar și eu, noi am făcut multă televiziune înainte de 1989. Și erai văzut și automat deveneai cunoscut. Eu am fost, de exemplu, mulți ani la rând, în juriu la Gala Hop, a tinerilor actori. Ce mulți buni!”

George Mihăiță are doar cuvinte de laudă despre generația tânără de actori / (Foto: Facebook)

George Mihăiță vorbește și despre colega de platou din „Clanul”, tânăra artistă Theo Rose, despre care maestrul are numai cuvinte de laudă: „Theo Rose s-a născut cu talent actoricesc. E fata mea în film, Jojo este nevastă-mea în film și toate scenele noastre merg ca unse.

Bineînțeles că venim cu textul învățat, dar mă surprinde Theo, mă surprinde ce reacții are, de actor actor, cu a mare. Și cum spunea și regizorul, dă bine și pe ecran, ca actriță!”, a mai completat George Mihăiță.

( CITEȘTE ȘI: ȘERBAN PAVLU DĂ ATACUL LA INSTITUȚIA CINEMATOGRAFICĂ NUMĂRUL 1 DIN ROMÂNIA: “SE ARUNCĂ BANI PE LÂNGĂ LA CNC!” )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

 

This browser does not support the video element.