Jurnalistul de 41 de ani, George Berevoianu, a murit săptămâna trecută în urma unei lungi suferințe. El a fost înmormântat în localitatea natală, Lerești, din Argeș.
Moartea jurnalistului George Berevoianu i-a întristat nu doar pe colegii lui din presă, ci și pe oamenii din localitatea Lerești, unde acesta s-a născut și a copilărit. Tot aici, George a fost condus pe ultimul drum.
Despre el toată lumea are numai cuvinte de laudă. Jurnalistul a fost un elev eminent și un tânăr iubit de toată lumea. De altfe, în ultimii săi ani de viață, George Berevoianu a locuit, alături de mama sa, în casa părintească, la Lerești.
O fostă colegă de-a sa de școală generală și-a amintit cât de silitor era. “Despre George…imaginea puternic intiparita in minte-mi este aceea de la final de an scolar … de la FIECARE final de an scolar…cand domnul invatator Damaschin, iar mai apoi, doamna profesor Damaschin îi anuntau cu bucurie si mandrie in glas numele, primul fiind strigat la premiere. A fi strigat primul, insemna atunci, de fapt, premiul I. Iar la George nu exista orice fel de premiu I, ci numai premiul I cu media 10.Si poate ca ar mai fi putut exista si altceva, dacă s-ar fi inventat atunci ceva si mai bun, mai sus, cu si mai multa exigenta.
Citește și MESAJUL EMOȚIONANT AL SURORII LUI GEORGE BEREVOIANU: „DRUM LIN PRINTRE STELE!”