LIPICI. Fara bordeluri, Amsterdamul este mult mai trist Transformare. Prostituatele din vitrinele Cartierului Rosu au fost inlocuite cu haine si accesorii de lux, spre dezamagirea turistilor Dana Arama Celebrul Cartier Rosu din capitala olandeza nu mai este ce a fost candva. Locul bordelurilor cu femei usoare in vitrine a fost luat de magazine care comercializeaza obiecte vestimentare si posete de firma. Peste 15 magazine de lux, in special de genti si accesorii de firma, au fost inaugurate la sfarsitul saptamanii trecute in locul vitrinelor cu prostituate care isi ofereau, la vedere, serviciile sexuale. Inlocuirea bordelurilor cu tot felul de centre comerciale vine ca urmare a unei decizii a autoritatilor olandeze de a stopa traficul de carne vie si de a da o imagine mai putin defaimatoare Cartierului Rosu. „A venit momentul schimbarii, pentru ca locuitorii din Amsterdam trebuie sa aiba dreptul sa nu se mai rusineze de aceasta zona rau-famata. Ba dimpotriva, nemaifiind in totalitate plina cu vitrine cu femei usoare, ci devenind zona comerciala, vor avea chiar motive de mandrie”, a declarat viceprimarul Amsterdamului, Lodewijk Asscher. De altfel, masura este extrem de profitabila si pentru noii proprietari de magazine din zona, care timp de un an nu vor plati niciun ban pentru inchirierea spatiilor in care isi expun produsele. 800 de ani vechime Binecunoscutul Cartier Rosu din capitala olandeza, cu prostituatele „scoase la vanzare” in vitrine”, este o afacere veche de 800 de ani. Practicantele celei mai vechi meserii din lume sunt ingrijorate de scaderea castigurilor lor. „Cei care isi permit sa colinde magazinele de lux nu pun pret pe noi si nici nu apeleaza la serviciile noastre. Situatia noastra financiara va fi din ce in ce mai rea”, s-a plans Doris, o prostituata din zona. „Disparitia fetelor din vitrinele bordelurilor nu e o idee buna. Cartierul Rosu atragea chiar si milioane de turisti anual, tocmai pentru ca e o zona plina de sex-shopuri, de spectacole erotice si de bordeluri. Toate acestea aduceau mai multi vizitatori decat orice muzee de arta sau celebrele cafenele in care se poate fuma marihuana”, a afirmat Metje Blaak, un reprezentant al prostituatelor.