Gabriela și Mihaela Modorcea, mai concret gemenele de la Indiggo, se implică artistic în campania electorală dintre Donald Trump și Joe Biden, cei doi candidați la președinția SUA. Artistele s-au mutat peste ocean în urmă cu mai mulți ani.
Artistele originare din România se simt bine în Statele Unite ale Americii, mai ales atunci când vine vorba de cariera lor muzicală. În prezent cele două cântărețe îmbină lumea artistică cu cea politică și cu un apel la social în fața dușmanului comun, coronavirusul.
Citește și: Celebrele gemene de la Indiggo s-au reprofilat: cântă prin biserici!
Mai exact, gemenele un nou concept, realizat sub forma unei scrisori adresate politicienilor. ”Sperăm că politicienii vor lua o pauză de la masca-radă și își vor da jos măștile. Este tragi-comic să primim scrisori de la ambele partide care își pasează vina și vor doar să se zdrobească în alegeri.
NU mai este timp de așa ceva, trebuie să ne gândim la Statele Unite ale Americii. Masca medicală este temporară, dar adevărul, nemasca, este ceea ce face America măreață, din nou”, este mesajul surorilor Modorcea, aluzia la sloganul de campanie a lui Donald Trump – America măreață, din nou, scrie Wowbiz.ro.
Mai mult, fetele de la Indiggo, au făcut scurt metraj, ”Jos Măștile”, în care, explică ele, sunt reprezentate forțele naturii. ”Noi susținem purtarea măștii medicale. Dar credem că trebuie să renunțăm la celelalte măști, să ne apropiem de natură”, au explicat gemenele de la Indiggo.
Mihaela și Gabriela Modorcea au 34 de ani și s-au lansat în muzică în 1996, la un show de televiziune difuzat în seara de Crăciun la TVR. În perioada 2000-2003 au devenit cunoscute în România, după care, în 2004, au ales să părăsească țara și să devină staruri internaționale, în State.