Gazonul de pe Oblemenco, principalul adversar al tricolorilor cu Suedia!
Cosmin Contra, selecționerul reprezentativei României a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că gazonul de pe „Ion Oblemenco” îi dezavantajează pe tricolori în meciul cu Suedia, meci care va avea loc mâine seară.
„Guriță” crede că nordicii sunt avantajați de un teren mai greu având în vefdere forța fizică net superioară pe care o au însă a ținut să precizeze că „tricolorii” au forța de a reuși să suplinească acest handicap prin abilitățile pe care le au.
„Starea gazonului va fi foarte grea, pe ei îi avantajează, pentru că sunt o echipă masivă, fizică. Pe noi ne dezavantajează, pentru că vom încerca să introducem o echipă care să îi pună în dificultate. Trebuie să ne adaptăm, iar băieții au făcut-o foarte bine până acum. Nu au existat plângeri, jucatorii au fost super profesioniști. Trebuie să alergăm mai mult și să ne batem mai mult pentru fiecare minge pe un asemenea teren. Va fi un meci destul de greu, cu o echipă de Mondiale, care a eliminat Italia. Vom întâlni o echipă foarte bine organizată, nordică, puternică din punct de vedere fizic, cu un joc bine definit. Noi venim după o victorie importantă în Israel, acolo unde băieții au reacționat foarte bine. Am analizat cele 15 minute mai puțin bune din a doua repriză și voi incerca să lucrez puțin tactic și o să le spun ce aștept de la ei mâine”, a declarat Cosmin Contra, selecționerul reprezentativei României.
Selecţionata României va disputa mâine seară, de la ora 21:30, un amical, în compania reprezentativei Suediei, pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Acesta va fi primul meci disputat de „tricolori” pe noua arenă din Bănie.