“Gay-ii de la PRO TV” au avut nunta în România acum cinci ani, dar s-au stabilit în Spania. Ce părere au despre referendum
Daniel Ionescu și Mihai Vântu au câștigat un concurs de televiziune, unde premiul cel mare a fost o nuntă. Cei doi sunt singurul cuplu gay care s-a căsătorit, până în prezent, în România. Ceremonia a fost filmată și difuzată la PRO TV.
Evenimentul s-a petrecut pe lacul Buftea și a fost oficializat de un pastor din străinătate. La nuntă a cântat Loredana, iar luna de miere a avut loc în Tenerife. Daniel Ionescu și Mihai Vântu, “gay-ii de la PRO TV” s-au stability în Spania, susținând că în România ar fi discriminați.
Au rămas, însă, la curent cu tot ce se întâmplă în țara noastră.
„Da, suntem tot in Tenerife, avem un club gay si, sincer vorbind nu prea avem planuri sa ne intoarcem in Romania. Cel putin nu in cea de acum!. Referendumul asta nu are niciun sens. Sunt doar jocuri de putere, influente religioase si rusofone, orgolii etc. Se cheltuie o groaza de bani degeaba. Intr-un stat laic, legal, casatoria se refera la casatoria civila. Asta ar trebui sa fie egala indiferent de sex. Pe urma casatoria religioasa este optionala si variata. E intr-un fel daca esti ortodox, catolic, musulman, mormon, protestant etc. Lucrurile se complica si mai mult cand cei doi soti sunt de religii diferite. Dar drepturile legale ti le da casatoria civila, hartia de la primarie! Religios poti sa te casatoresti sau nu. Chiar daca esti heterosexual.
In perioada asta Romania este in fata unui mic examen de democratie, de respect fata de cetatean, de drepturile lui ba mai mult in fata unui examen de acceptare, toleranta si iubire.
Suntem ferm convinsi ca Romania va trece cu brio acest capitol. Noua generatie este mult mai deschisa si e normal sa fie asa. Oricum, chiar daca referendumul ar fi validat si s-ar modifica in constitutie definitia casatoriei, asta nu garanteaza ca nu se poate schimba din nou intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat.
Noi traim de 5 ani in Spania, intr-o societate unde aceste lucruri sunt firesti si total integrate. Nu am perceput nicio discriminare, diferenta sau eu stiu ce. Ne-a fost super greu sa ne deschidem pentru ca eram atat de invatati sa ne ascundem incat pentru noi sa ne ascundem devenise ceva normal, noi nu mai eram noi. In Romania drepturile LGBTI+ sunt ceva TABU iar aici sunt complet acceptate incat nici nu ai despre ce vorbi.
Acum politic vorbind nu ne este foarte clar ce se intampla. Credem ca exista ceva dincolo de tactica de paravan, in care folosesti o tema populista si neinteleasa de majoritate (strategie tipic bolsevica sau nazista) ca tu sa-ti poti face de cap discret pe alte planuri. De ce sa modifici constitutia ca sa mai subliniezi inca odata ca o casatorie este permisa doar intre un barbat si o femeie cand asta exista deja in Codul Civil? Pentru ca tu stiai si te asteptai ca va urma un proces la CEDO si ca ar fi posibil sa se ajunga la o decizie de neconstitutionalitate a articolului din Codul Civil.
Apoi, Curtea Constitutionala a tot amanat decizia. Cred ca s-au asteptat unii pe altii. Acum brusc Curtea Constitutionala recunoaste ca un cuplu gay intra in sfera vietii private si a vietii de familie si ca articolul din Codul Civil e neconstitutional. In acelasi timp, Tariceanu a aruncat subiectul necesitatii parteneriatelor civile la care Renate Weber deja lucreaza cu ONG-urile de profil. La inceput vor fi restrictive, apoi mai permisive si la final vom ajunge la acelasi drepturi doar s-ar pierde alti 10 ani, alte milioane de euro, etc… In timp vom afla exact despre ce a fost vorba”, a declarat Daniel Ionescu, conform wowbiz.ro.