O tanara de 22 de ani din localitatea Sarmas (Harghita) a ajuns la spital dupa ce a fost gasita in soc hipotermic pe un camp, iar alte 16 persoane fara adapost au avut nevoie de ajutorul jandarmilor, din cauza gerului.
In Harghita, temperaturile au ajuns la -24 de grade Celsius.
Tanara, care avea picioarele degerate, a fost dusa, initial, la sediul Politiei din localitate, iar de acolo a fost preluata de o ambulanta si transportata la Spitalul Municipal Toplita, in prezent starea ei fiind stabila.
Medicii au constatat ca tanara figura in evidente ca fiind bolnava psihic.
Noua persoane din Miercurea Ciuc gasite in zona garii CFR si intr-un siloz dezafectat aflat in apropierea fostei fabrici de tractoare au fost duse la adapostul de noapte. In municipiul Toplita, patru persoane au fost duse la adapost, unde li s-au asigurat sandviciuri si ceai cald, iar o alta persoana a fost gasita de jandarmi intr-un adapost improvizat din lemne, insa aceasta a refuzat sa plece, punandu-i-se la dispozitie provizii de hrana, apa minerala si ceai cald. La Odorheiu Secuiesc, doua persoane fara locuinta au fost duse la adapostul de noapte.