Celebra garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca a fost scoază la vânzare. Proprietarul solicită în schimbul ei 37.499 de euro, adică 3.409 euro pe metru pătrat. Prețul este, însă, negociabil.
Garsoniera este situată la etajul 4, ultimul, al unui bloc din municipiul Cluj-Napoca. Pe un site de profil, proprietarul a anunțat că aceasta este de vânzare, oferind inclusiv câteva detalii.
(NU RATA: NU E O GLUMĂ! ANUNȚUL IMOBILIAR AL UNUI CLUJEAN A DEVENIT VIRAL: „VÎD GARSOIERA, COFORT 1”)
“Propunem spre vânzare o garsonieră, Cartier Gheorgheni, complet mobilată şi utilată. Situată pe strada Zambilei. Aproape de mijloace de transport în comun. Ideala pentru investiţie, posibilitate de cumpărare cu preluare de chiriaşi. CF liber de sarcini. Preţ negociabil”, se arată pe o platformă de anunţuri imobiliare.
Garsoniera a devenit cunoscută după ce anunţul de închiriere, postat la începutul lunii februarie, a devenit viral pe reţelele sociale. Românii s-au amuzat copios de dimensiunea acesteia, doar 11 metri pătrați, iar prețul de 200 de euro i-a lăsat cu gura căscată. Imaginile cu locuința au strâns, la momentul respectiv, peste 22.000 de aprecieri și peste 33.000 de comentarii.
La doar o oră de la postarea anunțului, garsoniera devenită cunoscută în întreaga țară. La scurt timp și-a găsit și un chiriaș. “O domnișoară tânără va locui singură, pentru ea cică ar fi suficient. După cinci, șase ore de activitate, anunțul a început să devină viral. Din prețul inițial s-au mai negociat încă 20 de euro, deci practic prețul final de închiriere a fost de 180 de euro”, a spus proprietarul.
Între timp, însă, proprietarul a decis să scoată garsoniera de doar 11 metri pătrați la vânzare. Solicită în schimbul ei un preț incredibil, 37.499 de euro, pe care este greu de crezut că îl va plăti cineva.