Simona Halep, numărul 1 mondial şi principala favorită la câştigarea Turneului Campioanelor de la Singapore va debuta în competiţie luni. Compatrioata noastră o va întâlni într-un meci care va începe la ora 14:30 şi va fi în direct la Digi Sport pe Caroline Garcia din Franţa, nimeni alta decât jucătoarea care a învins-o în ultimul act al turneului de la Beijing.
Franţuzoaica, ultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, este o debutantă la competiţia din Singapore şi are un palmares negativ cu Halep, 1-2!
„Voi debuta la acest turneu împotriva noului numărul 1 mondial, este cel mai greu start pentru mine. Mă aştept la un meci dificil, şi la fel cred că va fi şi turneul. Ştiu că vor fi multe meciuri dificile. Vreau să capăt experienţă, să joc cât pot de bine şi să-mi îmbunătăţesc jocul”, a declarat Caroline Garcia.
Turneul Campioanelor, competiţie care se va desfăşura în perioada 22-29 octombrie. Simona Halep, numărul unu mondial şi principala favorită a competiţiei, va evolua în „Grupa Roşie”, într-o grupă din care mai fac parte Elina Svitolina, Caroline Wozniacki şi Caroline Garcia, jucătoare care se află pe locurile 4, 6 şi 9 în clasamentul mondial.
Simona Halep a câştigat doar două meciuri împotriva adversarelor din grupa din care face parte, cu care s-a întâlnit de şase ori.
În cealaltă grupă, „Grupa Albă” au fost repartizate favorita numărul doi, Garbine Muguruza dar şi Karolina Pliskova,Venus Williams, Jelena Ostapenko.
Dacă Halep are în „Grupa Roşie” doar două victorii din şase împotriva adversarelor pe care le întâlneşte, în schimb în „Grupa Albă”, Muguruza are palmares pozitiv împotriva adversarelor având patru victorii din totalul de şapte întâlniri cu acestea.
Iată programul primelor două zile la Turneul Campioanelor:
–duminică, 22 octombrie
Grupa Albă
Karolina Pliskova – Venus Williams (ora 12:00)
Garbine Muguruza – Jelena Ostapenko (ora 14:30)
-luni, 23 octombrie
Grupa Roşie
Simona Halep – Caroline Garcia (ora 14:30)
Elina Svitolina – Caroline Wozniacki (ora16:00)
Autor: Cristi P.