TEMPERAMENTAL. Ionel Ganea are veleitati de pugilist, ultimul care a simtit acest „talent” al sau fiind un fan dinamovist AGRESAT. Ultrasul Ionut Constantin Bosu a fost lovit de Ganea la finalul meciului Dinamo – Slovan pentru tupeul de a fi patruns pe gazon Oficialul din „Stefan cel Mare” l-a batut pana a lesinat pe spectatorul de 22 de ani care a declansat nebunia la meciul Dinamo – Slovan, imediat dupa terminarea jocului. Andrei Trifan Lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Dupa ce a lasat echipamentul de fotbalist pentru costumul de conducator, lumea se astepta ca Ionel Ganea sa inceteze cu iesirile violente. Cateva luni in stafful administrativ al lui Dinamo nu au fost insa suficiente pentru a cizela firea impulsiva a barbatului de 36 de ani. Cu un rol destul de ambiguu in clubul „alb-rosu”, Ganea a crezut ca e de datoria sa sa il pedepseasca pe ultrasul Ionut Constantin Bosu, cel care a patruns primul pe gazon contra cehilor. Prin metode desprinse parca din manualul mili-tienilor de dinainte de 1989, Ganea l-a „ademenit” dupa meci pe fan in biroul sau, unde a tabarat apoi cu pumnii si picioarele asupra lui. Conform unor apropiati ai tanarului de 22 de ani, acesta s-a adunat cu greu de sub biroul lui Ganea, nu inainte de a fi amenintat ca, daca sufla vreo vorba, va regreta. Stilul lui Ganea i-a exasperat si pe actualii jucatori ai „cainilor”. Sub protectia anonimatului, unul dintre acestia a dezvaluit cum e vazut „bo-xerul” in „Stefan cel Mare”: „Nu poti vorbi nimic cu el. Se baga peste toti, peste doctori, peste antrenori. Face numai glume proaste. Odata i-a dat unui coechipier o palma pe spate de l-a doborat. Chipurile, la caterinca! Nimeni nu-l mai suporta”.
Cand s-a transferat la Craiova a primit o casa de la club. Intr-o zi a plecat la antrenament si i-a spus unui vecin pe care abia il cunoscuse sa pregateasca gratarul, ca la intoarcere va aduce el carnea. Cand a revenit acasa si a vazut ca vecinul nu incinsese jarul, l-a batut! Tot la Craiova Ganea si-a invitat cativa coechipieri la el acasa. Suparat ca sotia lui nu incalzise bine sarmalele, fotbalistul a batut-o de fata cu colegii, care au vrut sa cheme Salvarea. La Universitatea avea obiceiul sa tina un carnetel unde isi nota coechiperii dupa fiecare sedinta de pregatire. Romica Buia, care nu prea era prieten cu alergarile, s-a dus dupa un antrenament si l-a rugat, spre amuzamentul coechipierilor: „Ganita, te roaga fratele tau, imi dai si mie un 5!” In vestiarul Craiovei Trica il injura ca la usa cortului pe Ganea, fara sa isi dea seama ca acesta e in cabina si asculta tot ce zice. Cand l-a vazut, gine-rele lui Balaci, s-a albit si a dat-o la intors: „Ganita, hai ma, tu chiar nu stii de cati (n.r caterinca)!?”