Galați: Toți porcii din gospodăriile unui sat vor fi omorâți după confirmarea unor focare de pestă

Publicat: 03/08/2019 | 12:29

Toți porcii din gospodăriile satului Slobozia Corni, județul Galați, vor fi eutanasiați după ce în localitate au fost descoperite mai multe focare de pestă porcină.

Autoritățile din Galați au decis, sâmbătă, să sacrifice toți porcii din satul Slobozia Corni, în condițiile în care virusul a apărut în trei gospodării din mijlocul localității. Peste 300 de animale urmează să fie eutanasiate de urgență, iar în jurul localității a fost instituită o zonă de siguranță pentru a opri înaintarea virusului.

S-a decis uciderea preventivă a suinelor din această localitate. În Baza Națională de Date, la Slobozia Corni sunt înregistrate 92 de curți cu un efectiv de 354 de porci, echipele mixte urmând să înceapă uciderea preventivă în această dimineață (…) S-a decis instituirea unei zone de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Galați.

În această vară, în județul Galați au fost eutanasiați peste 170 de porci ca măsură de prevenire a pestei porcine.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult