Gala Mari Sportivi 2023. ProSport a donat echipament sportiv în valoare de 10.000 de lei copiiilor de la CSS Vaslui, secția de atletism. VIDEO

Publicat: 20/12/2023 | 20:41

Gala Mari Sportivi ProSport 2023 a avut loc pe data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

ProSport a simțit nevoia să le aducă un omagiu celor care trudesc zilnic pentru a fi cei mai buni și care luptă pentru a cuceri o medalie olimpică pentru România.

Vezi și PROSPORT SE GÂNDEȘTE LA VIITOR! ROMINA GINGAȘU, PREȘEDINTELE RED WOMEN FOUNDATION, A OFERIT DOUĂ BURSE SPECIALE DE 20.000 DE LEI FIECARE, IAR ALEXANDRU COSTACHE, MEMBRU ASOCIAȚIEI MEDICI PENTRU ROMÂNIA, A ACORDAT 5 BURSE A CÂTE 10.000 DE LEI FIECARE. VIDEO

ProSport, donație de echipament sportiv în valoare de 10.000 de lei copiiilor de la CSS Vaslui, secția de atletism

Pentru că știm că viitorul nostru este asigurat de copiii care vin din urmă, publicația noastră a făcut o donație de echipament sportiv în valoare de 10.000 de lei copiilor de la secția de atletism a Clubului Sportiv Școlar Vaslui.

Prin urmare, cei 15 copiii au primit în dar încălțămintea specială de alergare și costumele de sport de care aveau atât de mare nevoie pentru a-și desfășura antrenamentele și competițiile în condiții mai bune.

Aceștia au fost recunoscători și au transmis un mesaj de mulțumire: „Mulțumim, ProSport!”, au strigat copiii de bucurie.

Vezi și ECHIPA NAȚIONALĂ DE MINIFOTBAL, PREMIATĂ LA GALA MARI SPORTIVI 2023 PENTRU TITLUL MONDIAL CARE A BUCURAT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ. „EXISTA O SPERANȚĂ!”. VIDEO

Asociația Medici pentru România a oferit cinci burse a câte 10.000 de lei fiecare la Gala Mari Sportivi ProSport

La acest proces de recunoștință pentru marii sportivi s-a implicat și Asociația Medici pentru România, care prin reprezentantul Alexandru Costache a oferit cinci burse a câte 10.000 de lei fiecare pentru tinerii cu rezultate deosebite la sport. Astfel, Roxana Capezan (lupte), Robert Andrei Badea (natație), Tudor Moșoi (judo), Mihai Alin Șavloschi (atletism) și Alexia Gabriela Vânoagă (gimanstică) au fost laureații care au intrat în posesia burselor de 10.000 de lei fiecare oferite de Asociația Medici pentru România.

Emoționați de votul de încredere pe care l-au primit, aceștia i-au mărturisit lui Mihai Morar, gazda evenimentului, că suma primită va fi folosită pentru îndeplinirea marelui vis: prezența la Jocurile Olimpice și câștigarea unei medalii.

„Alexia Gabriela Vânoagă: Să ajung la Jocurile Olimpice și să iau o medalie, acesta este visul meu.
Mihai Alin Șavloschi: Calificarea la Jocurile Olimpice este cea mai importantă.

Tudor Moșoi: În momentul de față, cea mai mare dorință a mea este să scriu istorie și să face ceva ce nu s-a mai făcut până acum.

Robert Andrei Bade: Singurul meu vis este să mă calific la Jocurile Olimpice și să înot în continuare cu plăcere.

Roxana Capezan: Visul meu este cel mai mare este o calificare la Jocurile Olimpice, categoric urmată de o medalie”, au declarat premianții la Gala Mari Sportivi.

Vezi și MESAJUL EMOȚIONANT AL LUI FLORIN VLAICU LA GALA MARI SPORTIVI PROSPORT 2023: „DECÂT SĂ PĂCĂLESC SPORTUL, MAI BINE AGÂȚ GHETELE ÎN CUI”. VIDEO

Emoționat a fost și Alexandru Costache. Când a luat cuvântul, membrul Asociației Medici pentru România a ținut să precizeze că instituția pe care o reprezintă are aceleași valori ca un sportiv de succes: determinarea, pasiunea și dorința de excelență.

„Este o onoare și o plăcere în această seară să mă aflu alături de atâția sportivi remarcabili. Sunt reprezentatul Asociației Medici pentru România, asociație care militează pentru îmbunătățirea sistemului medical din țară.

În această seară, ne-am adunat aici pentru a vă celebra, pentru a celebra reușitele și meritele dumneavostră, dar și pentru a recunoaște puterea sportului în îmbunătățirea sănătății și a stării de bine. Pentru că valorile Asociației Medici pentru România sunt aceleași valori ca ale oricărui mare sportiv, ci anume, determinare, pasiune, și dorința de excelență, suntem mândri și fericiți să vă oferim aceste burse.

Vă felicit! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru România! Vă urez mult succes în continuare și îmi doresc ca reușitele dumneavostră să-i motiveze și pe alții”, a declarat Alexandru Costache, la Gala Mari Sportivi ProSport 2023.

Vezi și ECHIPA FEMININĂ DE TENIS DE MASĂ A ROMÂNIEI, PREMIATĂ LA GALA MARI SPORTIVI! „TOT GERMANIA VREM SĂ BATEM ȘI ÎN FINALELE URMĂTOARE”. VIDEO

Romina Gingașu, președintele Red Women Foundation, a oferit două burse speciale de 20.000 de lei fiecare la Gala Mari Sportivi ProSport

La ajutorul pentru tinerele talente s-a implicat și Rominei Gingașu, președintele Red Women Foundation, care a completat actul de binefacere făcut de Asociația Medici pentru România și a acordat două burse speciale a câte 20.000 de lei pentru Arian Notrețu (paratiatlon) și Aissia Prisecariu (natație).

„Mulțumesc pentru oportunitate. Vreau să prezint fundația mea. Prin Red Women noi ținem copiii în școală. În momentul de față avem șase copii orfani. Trei la Universitatea de Geologie și alți trei la Universitatea de Medicină. Însă, vreau să mulțumesc ProSport pentru această oportunitate de a susține și sportivi. Singura mea legătură cu sportul e că m-am căsătorit cu Piero Ferrari în rest, nu am nicio treabă. Însă îmi face plăcere să pot susține copii fenomenali ca voi. Am puține emoții, să fiu sinceră, și nu am avut emoții toată ziua. Mult succes pe viitor și sper să aveți cât mai multe rezultate fantastice”, a declarat Romina Gingașu.

Aissia Prisecariu a mărturisit că va păstra această sumă pentru când va încheia socotelile cu sportul profesionist. În timp ce Adrian Notrețu a precizat că cei 20.000 de lei reprezintă un sprijin binevenit pentru un sportiv paralimpic, care se confruntă cu niște cheltuieli mai mari decât un atlet obișnuit.

„Vă mulțumesc frumos pentru această bursă! Nu știu exact… e binemeritată și este bine să ai niște bani depuși după ce vei termina cariera de sportiv. Îi pun deoparte să se înmulțească. Visul meu cel mai mare este să particip la Jocurile Olimpice, și pe viitor, și o medalie”, a declarat Aissia Prisecariu.

 

This browser does not support the video element.