Organizatorii turneului de la Wimbledon i-au pregătit o surpriză fostului mare jucător Roger Federer (41 de ani). Acesta a fost omagiat înainte de startul meciurilor de pe terenul central. Spectatorii prezenți s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat la scenă deschisă pe legendarul tenismen. Aflat în Loja Regală, Federer a făcut însă o gafă de proporții față de prințesa Kate Middleton, încălcând astfel protocolul regal. Gestul său a fost imediat taxat de presa internațională.
Anul trecut, Roger Federer a decis să-și încheie cariera de jucător profesionist. După o carieră fabuloasă, elvețianul a intrat definitiv în panoplia legendelor sportului alb. Turneul de la Wimbledon a început, iar Federer a avut parte de o primire emoționantă din partea organizatorilor dar și a publicului.
Invitat de gală în cadrul turneului de la Wimbledon, Roger Federer a avut parte de o surpriză frumoasă din partea organizatorilor. Înainte de startul meciurilor de pe terenul central de la All England Club, elvețianul a fost omagiat pentru întreaga sa carieră. Toți spectatorii prezenți s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat la scenă deschisă pe legendarul jucător. În momentul în care a intrat în Loja Regală, Federer a fost felicitat de prințesa Kate Middleton. Vădit emoționat, Federer a uitat de orice protocol și i-a pus mâna pe spate Prințesei de Wales, intenționând chiar să o pupe pe obraz.
Gestul lui Roger Federer a fost imediat taxat de presa internațională. Jurnaliștii au subliniat faptul că elvețianul a avut o atitudine mult prea prietenoasă față de Kate Middleton, încălcând astfel protocolul regal. Potrivit regulilor, singurul mod în care este permis ca un membru al Casei Regale să fie atins este în momentul în care acesta întinde mâna pentru a fi salutat. Orice alt gest este considerat lipsit de respect.
„Legendarul Roger Federer a făcut o gafă rară la Wimbledon, însă nu pe teren. După ce și-a făcut intrarea în arenă, în Loja Regală, pentru a urmări meciul dintre Elena Rybakina și Shelby Rogers, Federer a părut că vrea să o pupe pe Prințesa de Wales. În timp ce Kate aplauda, Roger a atins-o pe spate și a fost aproape de a o pupa pe obraz. Deși cei doi sunt buni prieteni, acest gest a încălcat protocolul regal.
Protocolul regal prevede ca membrii familiei regale să nu fie atinși decât în momentul în care îți întind mâna pentru salut. Chiar și copiii lui Kate ar trebui să se încline și să facă o reverență în fața mamei lor, în momentul salutului. În apărarea lui Federer, putem spune că el este un prieten apropiat al Prințului și al Prințesei de Wales și chiar l-a învățat pe Prințul George să joace tenis. De asemenea, Roger este vechi prieten și cu Pipa, sora Prințesei de Wales.”, au notat jurnaliștii de la Sky News.