Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, a făcut o gafă incredibilă pe rețelele de socializare, într-o postare pe Facebook unde i-a luat apărarea lui Marius Șumidică, după insultele rasiste aduse de comentatorul turc Erman Toroglu.
Concret, Novak a făcut referire la fotbaliștii români care au avut rezultate notabile în Turcia, dar l-a numit „George Hagi” pe „Regele” fotbalului românesc. Ministrul și-a dat seama de gafă și 20 de minute mai târziu a remediat-o.
Acum câteva zile, Erman Toroglu, fost fotbalist și arbitru turc, a lansat un atac extrem de dur, cu tente rasiste, la adresa lui Marius Șumudică, fostul antrenor al lui Gaziantep. „Antrenorul ăsta e plin de figuri, joacă teatru. Nu am mai văzut așa ceva, unde se crede? Se comportă ca un țigan, e un țigan”, au fost cuvintele folosite de Erman Toroglu în direct la o emisiune televizată.
„În legătură cu discuţiile generate în spaţiul public de incidentul cu implicaţii negative asupra lumii sportului în care a fost implicat antrenorul român Marius Şumudică, în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, dar şi de sportiv, afirm cu tărie necesitatea ca acest mediu să fie unul al egalităţii şi sportivităţii, unde toţi factorii implicaţi să aibă în permanenţă un dialog constructiv, bazat pe valori comune şi pe înţelegere reciprocă.
Niciunul dintre noi, cei care facem parte din această lume, nu trebuie să renunţăm la atitudinea fermă împotriva discursului bazat pe ură, rasism sau discriminare de orice fel. Comportamentul comentatorului turc Erman Toroglu şi insultele rasiste şi discriminatorii aduse la adresa domnului Marius Şumudică sunt inacceptabile şi de netolerat”, a scris Eduard Novak, pe Facebook.
Citește și: Transferul lui Haruț la FCSB a picat: „Am crezut că va semna!”