Gafă în serialul Vlad. Ce a observat Andrei Duban în timp ce se uita la Pro TV! E fostul lui coleg, dar nu a ţinut cont

Publicat: 15/09/2019 | 09:34
Gafă în serialul Vlad. Ce a observat Andrei Duban în timp ce se uita la Pro TV!

Serialul ”Vlad” de la Pro TV a reușit să aducă în fața micilor ecrane foarte mulți telespectatori, iar reacțiile publicului au fost pe măsură. În luna august a acestui an, Pagina de Media a dezvăluit că al doilea sezon al serialului va debuta chiar în luna septembrie. Primele concluzii, după ce sezonul doi ”a pornit la drum”, au fost legate, bineînțeles, de audiențe. Mai slabe decât la începutul primului sezon, însă fanii țin aproape de personajele pe care le-au îndrăgit.

Unul dintre cei care urmăresc serialul ”Vlad” este și celebrul Andrei Duban. Iar acesta este foarte atent la detalii, astfel că a observat un… amănunt pe care l-a și făcut public pe pagina de socializare. Duban și-a descoperit, în serial, un fost coleg de școală, observând că acesta bea de trei ori dintr-o ceașcă… goală.

Bineînțeles, nu puteau lipsi reacțile în fața unei astfel de informații cu tentă hazlie, una dintre ele aducând în discuție chiar bugetul… limitat.

Bani de la Guvern

Sezonul cu numărul 2 al serialului “Vlad” va fi realizat (și) cu bani de la Guvern, a informat paginademedia.ro. Și asta după ce cererea Pro TV de finanțare pentru noul sezon a fost aprobată de Comisia Națională de Prognoză, cea care administrează schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice. Conform informațiilor publicate în urmă cu câteva ore pe site-ul instituției, Pro TV va primi 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro). Suma reprezintă 35% din bugetul producției și este apropiată de cea cerută inițial de postul de televiziune: 5,4 milioane de lei.

Din datele publicate pe site-ul Comisiei de Prognoză, oficialii de la Pro TV au mai cerut un ajutor de stat pentru serialul “Profu’”, pe care îl are în pregătire. Pentru acest proiect, reprezentanții cunoscutului post de televiziune au solicitat pe 10 iulie suma de 2,2 milioane de lei.