Gafă colosală! Un bărbat mort de doi ani, sancționat de polițiști pentru că a ieșit pe stradă după ora 23.00
Gafa de zile mari făcută de polițiștii din ora Râșnov, care au sancționat un om bărbat decedat în urmă cu doi ani pentru că a ieșit pe stradă după ora 23. Incidentul a avut loc în luna ianuarie, iar procesul verbal a ajuns zilele trecute la familia decedatului.
Bărbatul din localitatea Râșnov a murit în urmă cu doi ani, iar în luna ianuarie a fost sancționat de polițiștii locali din Râșnov pentru că a ieșit pe stradă după ora 23.00 fără a avea declarație pe propria răspundere. Cazul a fost făcut public de Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) Braşov care a publicat documentul în care scrie:
„În seara zilei de 23 ianuarie 2021, la ora 23.20, a fost surprins pe strada Vlad Ţepeş fără a deţine asupra sa declaraţia pe propria răspundere, încălcând prevederile Legii 55/2020”, potrivit Mediafax.
Cum s-a întâmplat totul?
Potrivit Primăriei Râșnov, ar fi vorba despre o greșeală a unui agent de poliție, care a confundat numele bărbatului decedat cu cel al fratelui acestuia. (CITEȘTE ȘI: CUM A FOST SANCȚIONAT UN SUCEVEAN CARE A ÎNCĂLCAT DE 16 ORI LEGEA LA VOLAN)
„În primul rând nu este vorba despre o amendă, ci despre un avertisment. Datele de identificare (CNP, adresa) ale persoanei avertizate sunt cele corecte. În momentul în care agentul Poliției Locale a completat numele și prenumele persoanei în cauză s-a produs o eroare materială. Mai exact la prenume a fost trecut fratele celui oprit de agenți, care a decedat în 2019. Agentul îi cunoștea pe cei doi, care erau frați și de aceea s-a produs greșeala respectivă.
Cum este vorba despre o greșeală, în urma unei anchete interne, agentul Poliției Locale Râșnov va fi audiat în cadrul comisiei de disciplină, iar după aceea se va lua o decizie în acest sens.”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții instituției.