Donald Trump a comis o nouă gafă pe Twitter. Preşedintele SUA a vrut să îi trimită un mesaj premierului britanic Theresa May, însă a confundat contul de Twitter al acesteia, scriindu-i altcuiva, informează Mediafax.
„Nu te concentra asupra mea, concentrează-te asupra terorismului islamic radical şi distructiv care se desfăşoară în Marea Britanie. Noi suntem bine aici!”, a postat Donald Trump pe contul @TheresaMay, care îi aparţine unei femei pe nume Theresa Scrivener. Aceasta nu are decât şase urmăritori pe Twitter.
Postarea a primit 3.500 de comentarii, iar Theresa Scrivener a decis să îşi protejeze postările, neoferind detalii despre incident. Donald Trump şi-a corectat ulterior greşeala.
Nu este prima dată când Donald Trump încurcă paginile de Twitter. În ianuarie, preşedintele SUA a etichetat-o pe Ivanka Majic într-o postare care îi era adresată fiicei sale.