Gabriela Prisăcariu este pregătită să devină mămică pentru a doua oară! Dani Oțil nu o să știe ce l-a lovit: „Gata, mai fac unul”

Publicat: 07/06/2023 | 15:00
Dani Oțil are o familie fericită / Sursă foto: Facebook

În urmă cu doi ani, Gabriela Prisăcariu devenea mămică pentru prima dată. Aceasta a adus pe lume un băiețel care i-a schimbat viața, atât ei cât și matinalului de la Antena 1. Viața de părinte cu un copil mic nu este tocmai ușoară și asta au recunoscut ambii, mai ales Dani Oțil, care în multe dimineți a ajuns obosit la emisiune și a dat vina pe cel mic. Ce va face oare prezentatorul acum că soția sa a decis să mai facă încă un copil.

De aproximativ doi ani, Gabriela Prisăcariu este mamă cu normă întreaga și este cât se poate de mândră de acest rol. Micuțul Tiago a făcut-o fericită și a împlinit-o, însă i-a dat și mari bătăi de cap. Toată lumea știe că viața lângă un bebeluș este destul de grea. Din secunda în care copilașul ajunge pe lume, mama nici nu mai poate spera la câteva ore de somn legate.

Exact acesta a fost și cazul soției lui Dani Oțil. Se pare că micuțul Tiago iubește să își trezească mama în timpul nopții, iar somnul neliniștit este specialitatea lui. Însă, spre surprindere tuturor, băiețelul tocmai a bifat o noapte liniștită, în care nu s-a trezit deloc. Acest lucru i s-a părut un miracol Gabrielei Prisăcariu. Mai mult, soția matinalului a fost atât de fericită încât a decis să mai facă încă un copil.

„Deci nu știu în cât suntem astăzi… 7 iunie, dar vreau să trec această zi în calendar, pentru că este pentru prima dată când Tiago a dormit toată noaptea. Ce e drept a adormit mai târziu, pe la 22 și un pic, dar el de obicei se trezește cam de două ori să mănânce și de multe alte ori ca să mă verifice.

A dormit toată noaptea și a dormit până pe la 9. Nu știam cât să mai dorm, ce să fac cu tot timpul ăsta. Bine, ca să vă dați seama cât sunt de stresată, la 1 și jumătate el s-a foit puțin și eu eram deja cu lăpticul în camera lui și el dormea, nu mi-a venit să cred. Este foarte tare să doarmă copilul toată noaptea. Gata, mai fac unul!”, a spus Gabriela Prisăcariu.

(CITEȘTE ȘI: AȘA A ”AGĂȚAT-O” DANIL OȚIL PE GABRIELA, SOȚIA LUI: ”M-A CURENTAT CU ELECTROȘOCUL PENTRU ANIMALE!”)

Gabriela Prisăcariu, depresie postnatală

Atunci când și-a strâns pentru prima dată băiețelul în brațe, Gabriela Prisăcariu a fost în al nouălea cer, însă zile negre au urmat după naștere. Soția lui Dani Oțil s-a numărat printre femeile care s-au confruntat cu depresia postnatală. Tânăra mămică a realizat repede problema, însă a preferat să țină totul în ea.

Gabriela Prisăcariu a mărturisit că s-a confruntat cu momente grele și că adesea izbucnea în hohote de plâns, atunci când nimeni nu o vedea. La acel moment a simțit că se poate descurca singură și nu le-a mărturisit celor apropiați prin ce trece. Din fericire, a avut dreptate, iar clipele de cumpănă s-au evaporat destul de repede.

„Mi-am dat seama atunci doar că nu voiam să accept. M-am crezut puternică așa că nu am spus nimănui. Plângeam când nu mă vedea nimeni. Acum, când mă gândesc la perioada aia îmi dau seama că, da, a fost o depresie. Atunci nu am vrut să o accept, dar da a fost. Singură am reușit să trec peste pentru că în fața celorlalți oameni eram la fel, încercam să fiu ok”, declara Gabriela Prisăcariu, în urmă cu ceva timp, potrivit ego.ro.

(VEZI ȘI: CADOUL CARE A FĂCUT-O SĂ PLÂNGĂ ÎN HOHOTE PE GABRIELA PRISĂCARIU, SOȚIA LUI DANI OȚIL: “ÎMI DAU LACRIMILE ȘI ACUM! E O…”)