Gabriela Prisăcariu și băiețelul ei vor fi externați în cursul zilei de luni. Partenera lui Dani Oțil a oferit și primele declarații de pe patul de spital. Proaspăta mămică se simte perfect și arde de nerăbdare să ajungă acasă cu micuțul.
Gabriela Prisăcariu rămâne, chiar dacă a devenit mamă, activă pe rețelele sociale. Felicitată de urmăritori pentru că a adus pe lume un copil, iubita lui Dani nu a ocolit întrebările fanilor, ocazie cu care a dezvăluit că astăzi ar urma să fie externată.
“Am reușit să mă dezmeticesc puțin și profit de faptul că bebe este la ultimul control plecat, pentru că astăzi ne externăm. Mergem acăsică! De abia aștept!”, a spus Gabriela Prisăcariu.
În continuare, partenera lui Dani Oțil a precizat că a născut vineri, prin cezariană.
“Am născut vineri seara, pe 10, la ora 10 jumătate, prin cezariană. Nu stau acum să explic de ce am făcut cezariană, pentru că sunt niște lucruri intime. Bebelușul este sănătos”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.
În urmă cu doar câteva zile, Dani Oțil a mărturisit că el și Gabriela Prisăcariu încă nu au găsit un nume pentru micuț. Acesta a dezvăluit că are câteva variante, însă majoritatea au fost “furate” de apropiați, care le-au folosit pentru a-și denumi animalele de companie.
“Dragii mei, trăiesc o dramă în prag de naștere a copilului. Trebui să vă mărturisesc că jumătate din numele pe care le-am pus pe o foaie de hârtie pentru copil… copilul nu are nume deocamdată, îl cheamă ‘Cârcel’, nume de cod, iar domnul doctor, care ne este și prieten, a scris în dreptul numelui pe fișe, copilul fără nume, căci a zis că nu poate, nu se cade să scrie ‘Cârcel’.
Dar jumătate din numele pe care mi le-am propus sunt date de prietenii și rudele mele câinilor lor. Că nu le mai zice acum la câine Lăbuș, Rex sau Lesi, acum le zice Artur, nu mai poți…”, a spus Dani Oțil în emisiunea matinală pe care o prezintă la Antena 1.