Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil sunt în Turcia, acolo unde au parte de o mini-vacanță. Întrebată de fani dacă se gândesc la un frățior sau o surioară pentru Tiago, Gabriela a oferit un răspuns scurt și la obiect.
Matinalul de la Antena 1 și soția lui, Gabriela Prisăcariu, sunt în paradisul turcesc, acolo unde se răsfață și iau o pauză de la haosul din București. Cei doi soți au ales să se relaxeze și să profite la maximum de timpul pe care îl petrec împreună, ocazie cu care fanii lor au fost curioși să afle dacă au de gând să îi facă un frățior sau o surioară lui Tiago, băiețelul lor, care în septembrie a împlinit un an.
Gabriela și Dani se bucură de cea mai frumoasă etapă a vieții, de când micuțul Tiago a intrat în viața lor. Și-au dorit foarte mult să devină părinți, însă, nu se grăbesc să mai aibă încă un copil.
Gabriela a fost, de altfel, foarte explicită, referitor la o nouă sarcină.
”Ce voiam eu să vă zic… N-am venit în Istanbul ca să facem un frățior, am venit să dormim și să mâncăm. Încerc să mă fac înțeleasă. Vreau să dorm și să mănânc ”, a declarat soția lui Dani Oțil pe rețelele de socializare.
(CITEȘTE ȘI: Dani Oțil a recunoscut! Ce nu își dorește ca fiul său, Luca Tiago, să moștenească de la el)
Unul dintre motivele pentru care Gabriela nu-și dorește, încă, un copil, poate fi din cauza faptului că la patru luni după naștere, s-a confruntat cu câteva probleme ce i-au dat bătăi de cap și care au adus-o în pragul disperării.
„După ce am născut, cam la 4 luni după ce am născut, a început să îmi cadă părul foarte rău, dar extrem de rău.
Credeam că o să chelesc. Pe urmă am avut și COVID-19. Nu știu dacă are legătură. Am auzit că și de la COVID-19 îți cade părul. Ideea este că era ceva rău. Am încercat tot ce se poate”, declara, în urmă cu ceva timp, soția lui Dani Oțil.