Gabriela Lucuțar este în prezent o femeie singură și disponibilă. După 20 de ani de mariaj, „Regina Întunericului” a divorțat de soțul său, Romeo Constantin Lucuțar. Despărțirea a fost una pașnică, la notar, însă afacerista nu a vrut să dea prea multe detalii despre motivele ce au condus la destrămarea mariajului. Astfel, în urma unor declarații mai vechi făcute de aceasta, mulți presupun acum că ar fi fost vorba despre infidelitate. Ce spune Gabriela Lucuțar despre acest lucru?
După 20 de ani de mariaj, Gabriela și Romeo Constantin Lucuțar au decis că este mai bine să o apuce pe drumuri separate, așa că au semnat actele de divorț. Totul s-a întâmplat la notar, pe cale amiabilă. Cei doi au avut de împărțit o avere de aproximativ 2,7 milioane de euro, din care „Regina Întunericului” a rămas doar cu 30 % și cu firma de pompe funebre, ce a făcut-o celebră.
Așa cum spuneam, în urmă cu ceva timp, Gabriela Lucuțar a anunțat divorțul. Se pare că vreme de șapte luni blondina s-a frământat și a încercat să decidă dacă să pună sau nu capăt căsniciei, pe care încerca să o salveze în zadar. În cele din urmă, „Regina Întunericului” a hotărât că este mai bine să se separe de bărbatul lângă care a stat 20 de ani.
Dar, deși a vorbit deschis despre divorț și viața de după el, Gabriela Lucuțar s-a ferit să împărtășească motivele care au dus la destrămarea căsniciei. Însă, cu câteva luni înainte de divorț, afacerista recunoștea în cadrul podcast-ului realizat de Adiță Voicu că soțul ei ar fi călcat strâmb în căsnicie și că ar fi înșelat-o.
„Tu, în primul episod, mi-ai spus așa: «recunosc, m-a înșelat soțul. Dar l-am iertat, am mai dat o șansă» și am spus: «Ai grijă, că e cu dus și întors». Tu îl mai iubești, ascultă. Tu încă mai ții la el, mai simți acolo ceva pentru el. Dacă vine acum la tine, de nu te bagi pe el. (…) I-ai mai da o șansă?”, i-a amintit Adiță Voicu Gabrielei Lucuțar, invitată în podcast-ul „Fiță cu Adiță”.
Însă, acum, vizibil incomodată de subiect, Gabriela Lucuțar nu și-a dorit să mai vorbească despre infidelitatea fostului soț.
„Nu vreau să mai vorbesc despre acel moment. Ceea ce pot să spun eu acum este că nici bărbații și nici femeile nu au fost implicați. Nu a fost infidelitatea motivul adevărat al divorțului. Pur și simplu, am constat că noi nu mai eram pe aceeași lungime de undă și, prin urmare, drumurile noastre s-au separat. Mie îmi este foarte bine așa. Eu sunt convinsă că, până la urmă, am luat decizia care trebuia, decizia corectă”, a spus Gabriela Lucuțar, potrivit click.ro.