Gabriela Firea, prima reacție după ce PNL, USR PLUS și UDMR s-au strâns la Vila Lac: “PSD va propune președintelui două variante!”
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte PSD, a oferit o primă reacție după ce reprezentanții PNL, USR PLUS și UDMR s-au strâns, sâmbătă, la Vila Lac pentru discuții pe marginea viitorului Guvern.
Fostul edil al Capitalei a precizat că, luni, o delegație a social-democraților va propune lui Klaus Iohannis un guvern constituit de PSD, cu Alexandru Rafila în fruntea lui, informează GÂNDUL.RO.
“S-a votat pentru schimbare, dar schimbarea se traduce printr-o nouă formulă de guvern. Românii nu au votat ca PNL să se perpetueze la Palatul Victoria. Orban spunea înainte de alegeri, că partidul cu cel mai mare rezultat o să dea premierul. Acum după ce au văzut că au pierdut aceste alegeri, au întors foaia şi citesc cum le convine.
Cu siguranţă, vom avea o atitudine, ca respect pentru români, trebuia acceptată propunerea noastră de premier, în persoana lui Alexandru Rafila. În consecinţă, luni, delegaţia PSD va propune preşedintelui ceea ce e legitim, şi anume două variante: ori un guvern constituit de PSD, care poate să funcţioneze cu o minoritate în Parlament, ori un guvern de uniune naţinală, cu premier PSD”, a spus sâmbătă Gabriela Firea pentru Antena 3.
Marcel Ciolacu: “E posibil ca PSD să nu mergem la consultări, la Cotroceni!”
În urmă cu trei zile, Marcel Ciolacu, președintele PSD, anunța că ia în calcul ca partidul pe care îl reprezintă să nu meargă la consultări la Cotroceni în cazul în care PNL nu va fi prima formațiune invitată la negocieri.
“Primul partid care trebuie invitat la Cotroceni trebuie să fie PSD. Sper că președintele Iohannis nu va chema PNL înaintea PSD. Sper să nu jignească câștigătorii acestor alegeri. Dacă nu vom fi chemați primii, e posibil să nu mergem la consultări. Perioada campaniei și a jignirilor eu cred că a apus. Președintele ar trebui să aibă respect față de toată clasa politică”, a mai spus liderul social-democrat.