Gabriela Firea îi transmite lui Ludovic Orban că trebuie ”să plece acasă”: ”A închis tot, în lipsa unui plan real pentru sănătatea oamenilor și salvarea locurilor de muncă”
Declarațiile oamenilor politici sunt din ce în ce mai ”tăioase”, pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare, iar Gabriela Firea îl plasează ”sub lupă” – încă o dată – pe premierul Ludovic Orban, transmițând că acesta ”și ai lui” ar trebui să se retragă și să plece, pur și simplu, acasă.
Este vorba despre ”incompetență” în timp de pandemie, precizează Gabriela Firea într-o postare făcută publică în mediul online, în timp ce alte țări au reușit să propună și să implementeze măsuri și reguli sanitare care au ajutat populația în această perioadă de criză medicală și economică fără precedent, informează GÂNDUL.RO.
”Legumele putrezesc pe câmp. Orban ține piețele închise, în continuare. Cu ce sunt mai periculoase decât magazinele? În lumea civilizată, guvernele au stabilit reguli sanitare și au ajutat populația și companiile să le aplice.
Așa reușesc să țină școli deschise, piețe deschise, alte activități esențiale deschise. La noi, Orban a închis tot, în lipsa unui plan real pentru sănătatea oamenilor și salvarea locurilor de muncă. Este din ce în ce mai grav. Pe 6 decembrie, Orban și ai lui trebuie să plece acasă. Un an de incompetență de Dreapta a îngenunchiat țara””, acuză Gabriela Firea pe pagina sa de socializare.
Gabriela Firea și ”lovitura ucigătoare” dată românilor
Gabriela Firea a criticat, și în urmă cu câteva zile, atitudinea guvernului condus de Ludovic Orban, scriind că este asemănătoare relației dintre ”un șef despotic” și un subaltern ”maltratat” permanent.
Suplimentar, Gabriela Firea i-a acuzat pe liberali că nu fac altceva decât să îi trateze pe români ca și cum ar fi ”sclavi”, nereușind să gestioneze pandemia de coronavirus.
”Fiecare dintre noi avem un vânzător dintr-o piață în care avem încredere, de ani de zile, de unde cumpăram brânză, ouă, lapte proaspăt. Cu toții am legat o prietenie cu o bătrânică sau cu un gospodar de prin Vidra sau alte comune limitrofe, care aduc la piață marfă mai curată, fără chimicale sau, oricum, nu în exces.
Lovitura dată românilor prin măsura ucigătoare de a închide piețele, în loc să creeze circuite și să stabilească reguli sanitare, devoalează nu doar amatorismul guvernului PNL Orban, ci și ruperea de viața reală. Desprinderea totală de suferința din aceasta perioadă a oamenilor, lipsa oricărui sentiment de îngrijorare față de ei, tratarea tuturor românilor ca pe niște sclavi”, a transmis Gabriela Firea.