Gabriela Firea a declarat că începând de pe 11 martie activitatea Primăria Municipiului București va fi întreruptă cel puțin până pe 22 martie.
Miercuri va avea loc o ședință de Consiliu General pentru a face o rectificare bugetară pentru dotarea spitalelor cu mai multe aparate necesare în tratarea cazurilor de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: CRIZA CORONAVIRUSULUI ÎN ROMÂNIA. NUMĂRUL PERSOANELOR INFECTATE A AJUNS LA 30)
”Cazurile confirmate de coronavirus în Capitală m-au determinat să iau măsuri speciale în ceea ce privește activitatea primăriei și să propun de asemenea un set de măsuri care ar trebui să fie luate cât mai rapid, la nivel național, pentru prevenirea răspândirii acestui virus de tip nou. Dat fiind faptul bolnavii de COVID-19 au intrat în contact cu zeci de persoane care, la rândul lor, au avut interacțiune cu alte zeci de persoane trebuie să acționăm împreună acum, până nu este prea târziu. Cu toții suntem parte a acestei acțiuni și doar împreună vom reuși să stopăm sau să diminuăm epidemia: Guvern, ministere, primarii, consilii locale, mediul privat, cetățeni. Trebuie să colaborăm cu toții fie că suntem autorități centrale, autorități locale, mediu privat sau cetățeni. Este momentul să dovedim solidaritate, responsabilitate și acțiune. Nu este momentul nici să pasăm vină unul către celălalt și nici să așteptăm să facă alții ceea ce putem și noi să facem”, a mărturisit Gabriela Firea la Antena 3.
Cetățenii se pot adresa instituției, în scris, sau prin e-mail la adresa [email protected], iar pentru orice informație sau sesizare, aceștia au la dispoziție telverde 0800.800.868. Accesul vizitatorilor va fi limitat adică va fi permis doar în caz de urgență.
”Se va face o dezinfectare, nu mai lucrăm cu publicul până pe 22 martie, deocamdată. Avem ședință de Consiliu General, mâine, ca să face o rectificare bugetară, de 7 milioane de lei, pentru că sunt necesari acești bani pentru spitale, pentru achiziția unor aparate, pentru kit-uri. Ședința va fi ținută în altă sală, în altă clădire”, a mai spus Gabriela Firea.