Gabriela Firea a făcut anunțul! Cere transferul mai multor lacuri către Primăria Capitalei
Primăria Capitalei cere iar transferul unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, aflate în componența sau în apropierea salbei de lacuri formată de râul Colentina sau a cursului intravilan al râului Dâmbovița, precizând că acesta au devenit adevărate depozite de gunoaie.
În martie 2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat o hotărâre, completată ulterior printr-o altă hotărâre adoptată în luna iunie a aceluiași an, prin care se solicită Guvernului emiterea unui act normativ în acest sens, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent, precizează Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
„Salba de lacuri sau râul Dâmbovița sunt parte integrantă a patrimoniului istoric, cultural și peisagistic al Capitalei, constituind veritabile puncte de atracție atât pentru locuitorii orașului cât și pentru turiști. În prezent însă, aceste obiective au devenit, pe alocuri, adevărate depozite de gunoaie, par a fi abandonate, iar malurile lacurilor sunt părăginite sau surpate, ceea ce poate reprezenta un adevărat pericol pentru trecători.
Ne dorim ca în București să nu mai existe astfel de zone, așa încât suntem determinați să realizăm modernizarea salbei de lacuri, însă, nefiind în administrarea noastră, nu avem cadru legal pentru a interveni. De aceea, pentru a putea demara un proiect amplu de punere în valoare a acestora, avem nevoie că toate aceste obiective să se afle integral în patrimoniul Municipalității pentru a putea să facem investițiile necesare. Cred că a sosit vremea că Guvernul să se aplece și asupra acestei solicitări și am convingerea că dna Prim-Ministru Viorica Dăncilă, care probabil nu a avut cunoștință până acum de această solicitare a noastră, ne va acorda întregul suport necesar”, a transmis Gabriela Firea.
Lista bunurilor solicitate de Primăria Capitalei cuprinde: pasarela pietonală amenajată peste cuva de apă curată a râului Dâmbovița din zona Glina (zona Protan) – Ilfov, Popești Leordeni; amenajări Acumulare Tei – extindere apărare mal lac, cu lungimea de 950 m și amenajare pereu lac cu lungimea de 320 m – București; amenajări Acumulare Floreasca – amenajare a unui pereu cu dale în lungime de 1740 m, pereu beton debarcader în lungime de 810 m – București; debusare Canal Chitila Dragomirești – un tronson cu lungimea de 50 m din canalul Dragomirești-Chitila – Ilfov, Chitila; stațiile de pompare fântâni amonte și aval Planșeu Piață Unirii – infrastructură – București; 22 descarcatori pluviali care fac parte din sistemul orășenesc de colectare a apelor pluviale – București; amenajări Acumulare Cernica – integral – apărare mal Cernica, cu o lungime de 740 m – Ilfov, Cernica; amenajări Acumulare Mogoșoaia + descărcător suplimentar – lucrare realizată prin dragaje – Ilfov, Mogoșoaia; amenajări Acumulare Pantelimon 2 – apărare mal Pantelimon 2, cu o lungime de 103 m – București.
Amenajări Acumulare Pantelimon 2 – Morarilor – cu o lungime de 660 m -București; azuri decantare nămol, stație tratare Roșu – cu o suprafață totală de 12,15 ha – Ilfov, Chiajna; acumulare Plumbuita, suprafață totală 55 ha – București, sector 2, str. Petricani; insula Plumbuita – suprafață totală 1,94 ha, București; acumulare Fundeni – suprafață totală 88 ha, București, sector 2; insula lac Fundeni – suprafață totală 3,16 ha, București, sector 2; acumulare Pantelimon I – suprafață totală 93 ha, București, sector 2, sos. Dobroesti; insula Lacul Morii – suprafață teren 32.723 mp, inclusiv construcțiile (5 anexe) – București sector 6; pasarele pietonale amenajate peste cuva de apă curată a Râului Dâmbovița, din zonele Semănătoarea, Politehnica, Ștefan Furtună (Cotroceni – Spitalul de Copii), Operetă (Calea Victoriei – Piața Națiunilor Unite), Mărășești (amonte pasaj rutier), Timpuri Noi (amonte pod Timpuri Noi, zona Fabrica de Încălțăminte), Mihai Bravu (zona cartier Abator), Popești (zona Complex Rezidențial Confort City).