Gabriela Cristea se bucură de un succes imens pe micile ecrane, datorită carierei ei în televiziune, pentru care a muncit ani la rând. Vedeta are o viață frumoasă, o căsnicie fericită alături de Tavi Clonda, însă nu mereu lucrurile au fost roz. Prezentatoarea TV este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește activitățile și trăirile ei cu urmăritorii. De curând, moderatoarea a trecut printr-o întâmplare care a lăsat o amprentă puternică în sufletul ei.
Gabriela Cristea a avut parte de o lecție din partea unei persoane pe care nu o cunoștea. Vedeta de televiziune este foarte activă în mediul online, unde și-a pus viața pe tavă de ani buni. Și de această dată, le-a povestit internauților o întâmplare prin care a trecut atunci când se aștepta mai puțin. Moderatoarea de la Antena Stars a avut parte de o întâlnire cu o vânzătoare din benzinărie, care i-a mărturisit fără să ezite că a trecut printr-o suferință asemănătoare cu cea a Gabrielei, însă a urmat exemplul ei și a mers mai departe.
Femeia a dezvăluit că o urmărește pe Gabriela zilnic și că prezentatoarea i-a devenit sursă de inspirație. De altfel, vânzătoarea i-a mulțumit vedetei pentru sfaturile și poveștile pe care le expune în mediul online. În urma discuției din magazin, Gabriela a plecat mulțumită și încântată de toate aprecierile primite din partea unei femei pe care n-o cunoștea. Astfel, soția lui Tavi Clonda consideră că a reușit să fie un adevărat sprijin și o influență pozitivă în viața fanilor ei.
Gabriela Cristea le-a povestit tuturor întâmplarea prin care a trecut în benzinărie. Prezentatoarea de televiziune este recunoscătoare că sfaturile și gândurile sale au avut un impact pozitiv în viețile unor oameni care o urmăresc și o îndrăgesc.
„Dragilor, am avut parte de o experiență care m-a încărcat cu foarte multă energie. Am intrat azi într-o benzinărie și m-am dus la doamna de la magazinul de cafea și am schimbat niște amabilități, așa cum o fac de fiecare dată când mă duc acolo. De fiecare dată, schimb câteva cuvinte cu doamna care este foarte drăguță, trecută de prima tinerețe, dar este o femeie extraordinară, care părea să ascundă o suferință, dar până astăzi nu am știut despre ce este vorba.
Parcă încerca să-și facă curaj și să-mi povestească despre viața ei și astăzi mi-a zis: „Să știți că mă uit la videourile pe care le faceți pe Facebook și mă inspir foarte mult, pentru că mai am nevoie să fiu inspirată”. Recunosc că imediat după orgoliul meu a fost exacerbat și după mi-am dat seama că femeia ascundea o suferință și așa sunt eu, îi ascult pe ceilalți și fără să-i spun nimic ea mi-a mărturisit: „E greu să trăiesc singură după 30 de ani și nici măcar nu am putut să-l iert”, așa mi-a zis.
N-am știut ce să-i răspund inițial, pentru că nu-mi dădeam seama dacă bărbatul s-a dus la cele sfinte sau dacă pur și simplu, după 30 de ani a hotărât să plece de acasă. Deodată, lacrimile ei îi erau în ochi, dar s-a abținut că era la serviciu, dar ceea ce mi-a spus m-a umplut de energie și mi-a dat curaj să merg mai departe. Mi-a spus așa: ”Mă uit la videourile dumneavoastră, știu ce ați trăit în viața asta și am speranță în fiecare zi, pentru că mă agăț de orice lucru în lumea asta și mă face să mă simt mai bine că mă uit la dumneavoastră și mă uit la întâmplările pe care le trăiți și din toate lucrurile pe care vreți să le împărtășiți cu cei ca noi”.
Dacă reușesc măcar o dată în zi să alin suferința în sufletul cuiva, să aduc un strop de bucurie în sufletul cuiva, o să continui să fac lucrurile astea, pentru că mă umple și pe mine de fericire să vorbesc cu voi și să-mi spuneți că v-am ajutat sau că v-am inspirat”, a povestit Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.