Gabriela Cristea, apreciată de soţ pentru aspectul fizic: „Lui Marcel îi place că sunt o femeie frumoasă”
„El are o faţă de Gigi Duru, dar, în ciuda aparenţelor, îi place să glumească mult şi să se distreze. La Marcel m-a atras faptul că e mereu galant şi este cu un pas înaintea mea. Nu există zi în care să nu ne prostim, să râdem! El e cel care găteşte în casă, iar eu fac prăjituri. Lui îi place că sunt o femeie frumoasă!”, a spus ea pentru ziarul Ring.
Fosta prezentatoare mărturiseste că se simte bine in postura de femeie măritată şi că poară cu mândrie verigheta în fiecare zi.
„Întotdeauna mi-a plăcut să mă întorc la tradiţie. Am haine ieftine, dar şi scumpe. Mă mândresc cu verigheta mea, e lucrul pe care îl port în fiecare zi. Ea are o valoare sentimentală mai mare ca orice. Un cadou, dacă mi-l aduce cineva, trebuie să fie din suflet. În ultima perioadă, am făcut nişte cadouri foarte interesante: dulceţuri, zacuscă, roşii la borcan, vişinată, toate făcute de mine şi de Marcel. Au fost foarte apreciate. Prietenii mei, când se întorc din vacanţă, îmi aduc condimente, vanilie, cacao… Apreciez lucrurile domestice”, a precizat bruneta.