Gabriela Cristea a răbufnit în direct, la emisiunea Like a Star: “Mă jigniţi şi îmi jigniţi inteligenţa”

Publicat: 11/11/2019 | 22:34

Spiritele s-au aprins în casa emisiunii “Like a Star”, iar Gabriela Cristea nu a mai putut suporta scenele care s-au derulat, dar, mai ales, replicile concurenților și a răbufnit în direct. “Mă jigniţi şi îmi jigniţi inteligenţa” este una dintre afirmațiile făcute de gazda show-ului de televiziune.

Citește și: S-a aflat secretul! Ce studii are, de fapt, Gabriela Cristea

Gabriela Cristea a răbufnit în direct, la emisiunea “Like a Star”

Scandalul din această seară de la emisiunea “Like a Star” a pornit după ce Ionatan, liderul casei de săptămâna aceasta, a impus o regulă nepotrivită: el a cerut ca fetele să le facă striptease băieţilor în fiecare seară. Așa cum era de așteptat, reprezentantele sexului frumos nu au fost de acord și… de la refuzurile lor… nu a fost decât un pas până la o ceartă puternică. Prezentatoarea Gabriela Cristea i-a explicat lui Ionatan că nu a procedat corect şi i-a sfătuit pe toţi concurenţii să ţină cont mai mult de felul în care propun activităţi.

“Eu le-aş fi lăsat pe fete să-şi pună imaginaţia la treabă! Într-o seară jucaţi karaoke, într-o seară jucaţi mima, într-o seară stand-up comedy şi tot aşa. Voi vreţi să vă evidenţiaţi, dar prin ce?

Dar tu puteai să spui că partea de amuzament revine fetelor. O nuanţă schimbă tot!”, a declarat îndrăgita prezentatoare TV.

Fetele au intervenit şi le-au explicat din nou băieţilor că aşa ceva este imposibil: “N-o să dansăm special pentru voi. Voi să staţi jos şi noi să dansăm. Despre ce vorbim?!”. La un moment dat, Ionatan a conștientizat de situația delicată creată și a mărturisit că nu are de gând să se mai certe cu nimeni în timpul acestei săptămâni când se bucură de rolul de “lider al casei”.

Citește și: Gabriela Cristea a slăbit 14 kilograme. Cum a fost posibil. “Am încercat să…”

Gestul său a venit însă cam târziu, pentru că moderatoarea emisiunii “Like a Star” s-a enervat și a răbufnit în direct, la TV. Gabriela Cristea le-a atras atenția concurenţilor pentru jignirile făcute în timpul scandalului. “Nu ar trebui să vă întreb ce înseamnă maniere şi reguli de bun simţ, serios. Chiar mi se pare că mă jigniţi şi îmi jigniţi inteligenţa. Mă faceţi să cred că nu sunteţi cei pe care îi credeam. Fără jigniri, fără violenţă verbală”, a spus Gabriela Cristea pe un ton tranșant.

Emisiunea “Like a Star” rulează luni până vineri, între orele 18:45 – 20:45 şi 00.00 – 01.00 şi sâmbăta, de la 18:45 la 20:45 pe postul de televiziune Antena Stars.