Gabi Bădălău, decizie radicală după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu: „Mi-am anunțat avocații”
Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu s-au întâlnit, din nou, în instanță. De data aceasta, o emisiune TV i-a învrăjbit pe cei doi foști parteneri. Cântăreața și-a dorit mult să ia parte la un show alături de cei doi băieți ai ei, iar judecătorul a decis că este posibil acest lucru. Pentru ca scandalul să nu mai ia amploare, afaceristul a hotărât să lase lucrurile așa și să nu facă apel. Ce a declarat Bădălău?
Claudia Pătrășcanu va face parte dintr-un proiect de la Antena Stars și și-a dorit ca și cei doi băieți ai ei să fie prezenți pe micile ecrane. Pentru ca acest lucru să fie posibil, artista și fostul ei partener de viață au ajuns iar în instanță.
Afaceristul a pierdut procesul în fața cântăreței și a decis să nu mai facă apel, pentru a încheia orice scandal cu vedeta. Gabi Bădălău susține că a vrut să fie, din partea lui, un semn de bun simț, faptul că a decis să renunțe la apel.
”Nu mai fac, Chiar astăzi mi-am anunțat avocații și am spus că nu vreau să fac. Vreau să fie din partea mea un semn de bun simț, de liniște, de pace. Am văzut declarația domnului avocat, citată și de Claudia, că a plâns de fericire că a câștigat. Dacă domnul judecător a decis că interesul suprem al copiilor e să apară la televizor, foarte bine, îi urez succes (…)”, a spus afaceristul, la Un show Păcătos.
CITEȘTE ȘI: Victorie pentru Claudia Pătrășcanu… înfrângere pentru Gabi Bădălău! Instanța a decis
Ce spunea Claudia Pătrășcanu, după ce l-a învins pe Gabi Bădălău în instanță
Claudia Pătrășcanu a recunoscut că a plâns de bucurie pentru că a câștigat acest proces împotriva lui Gabi Bădălău. Vedeta are de gând să muncească cinstit, ca de fiecare dată, alături de cei doi băieți ai ei, prin aparițiile pe care le va avea pe micile ecrane. Cei care o îndrăgesc abia așteaptă s-o vadă pe sticlă.
”Mi-am permis să iau acest citat de pe pagina domnului avocat Adrian Cuculis prin urmare, doresc să-i mulțumesc pentru susținere, profesionalism și loialitate! Astăzi, cu sprijinul și implicarea sinceră a dumnealui, am avut șansa să plâng de bucurie, să am ocazia de a munci cinstit, aproape de copiii mei, să-i sprijin și să le ofer același timp, afecțiune și iubire din mediul nostru cel mai frumos! PS: Dumnezeu lucrează prin oameni”, a scris aceasta, în mediul online.