Furtunile au făcut ravagii în Tulcea. 12 mașini și un microbuz au fost luate de viitură, detalii de ultimă oră
În această după-amiază, fenomenele meteo extreme din zona localității Horia, județul Tulcea, au provocat o viitură care a surprins aproximativ 12 autoturisme și un microbuz. În urma precipitațiilor abundente, apa a crescut rapid, creând condiții periculoase pentru cei aflați în zonă.
Imediat după declanșarea viiturii, un echipaj de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta al județului Tulcea a fost trimis la fața locului pentru a interveni în evacuarea vehiculelor blocate. Alături de ISU, la operațiune participă și lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Mihai Bravu și autoritățile locale.
Citește și: CÂT DE PERICULOS ESTE FRIGIDERUL DIN BUCĂTĂRIA TA. STUDIUL CARE DĂ PESTE CAP TOT CE ȘTIAI VIDEO
Echipele de intervenție lucrează intens pentru a asigura siguranța persoanelor și a vehiculelor implicate. În acest moment, toate cele 12 autoturisme au fost scoase cu succes din zona de pericol, iar o persoană a fost evacuată în siguranță dintr-un autoturism.
Din cauza viiturii, circulația în zona respectivă a drumului DN22D este complet blocată. Autoritățile locale au emis avertismente pentru a evita zona până la remedierea situației și restabilirea siguranței traficului. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să urmeze recomandările emise pentru a evita orice risc suplimentar. A
Cod portocaliu de vijelii
A fost emis un cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi pentru mai multe localități din județele Constanța și Tulcea. Conform ANM, vor fi afectate 26 de localități din județul Constanța și 6 localități din județul Tulcea.
Localitățile vizate din județul Constanța sunt: Amzacea, Castelu, Cerchezu, Chirnogeni, Ciocârlia, Cobadin, Cogealac, Crucea, Cuza Vodă, Deleni, Grădina, Independența, Medgidia, Mereni, Mircea Vodă, Murfatlar, Negru Vodă, Nicolae Bălcescu, Pantelimon, Peștera, Poarta Albă, Saraiu, Siliștea, Târgușor, Tortoman, și Vulturu.
În județul Tulcea, localitățile afectate sunt: Beidaud, Casimcea, Ciucurova, Dorobanțu, Stejaru și Topolog. Se așteaptă furtuni puternice cu grindină și rafale de vânt de până la 90 km/h în aceste zone.
Citește și: CÂND SCĂPĂM DE CODUL ROȘU DE CANICULĂ. ANM A ANUNȚAT ZIUA ÎN CARE VA SCĂDEA TEMPERATURA
This browser does not support the video element.