Furtunile au făcut prăpăd în țară. Vijelia a smuls mai mulți copaci, apoi i-a aruncat peste mașini: „Dezastru!”
Vremea a luat-o razna în România. Canicula și furtunile au împărțit țara în două în această perioadă. Vijeliile puternice au făcut prăpăd în mai multe zone, astăzi. Acoperișurile au zburat de pe case și blocuri, copacii au fost smulși din rădăcini, iar multe mașini au fost avariate.
Vremea rea a făcut ravagii în mai multe zone de la noi din țară. După temperaturile caniculare din această perioadă și-au făcut apariția și ploile abundente. În Bihor și Satu Mare, vijelia a smuls acoperișurile de pe clădiri și copacii din rădăcini. Vântul a bătut chiar și cu 100 km/ oră. Pompierii au intervenit imediat pentru a ajuta populația.
Furtuna nu a durat mult, iar câteva de minute au fost de ajuns să facă dezastru. Oradea a fost lovită de o urgie, iar în scurt timp totul era dezastru pe străzile orașului.
„Dezastru ce-a făcut vremea. În 4 minute, atât a durat totul. Atât a fost furtuna. A fost vreme bună, dintr-o dată s-a înnorat și a prins tot ce a apucat”, a spus cineva, relatează Digi24.
În Satu Mare, furtuna a devastat tot ce i-a stat în cale. Vijelia a rupt mulți copaci, apoi i-a aruncat peste mașini în trafic. Nici județul Sălaj nu a scăpat din calea vântului și a ploii. Câteva acoperișuri au fost smulse și aruncate pe străzi. Meteorologii au anunțat un cod roșu de ploi torențiale, grindină de dimensiuni medii și mari și vijelii puternice a fost în vigoare în județele Bihor, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Satu Mare.
CITEȘTE ȘI: PROGNOZA PENTRU ROMÂNIA, SCHIMBATĂ TOTAL. ANM A FĂCUT ANUNȚUL LUNI, ACUM NE AȘTEAPTĂ ALT FENOMEN
Cod roșu de ploi și vijelii în mai multe localități din România
Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, 25 iulie, de la ora 17:25 intră în vigoare un cod roșu de vijelii puternice pentru municipiul Bihor, cu rafale de peste 90-100 Km/h, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale ce vor depăşi 30-35 L/mp. Alte 27 de localități din județele Mureș și Sibiu vor intra sub un nou cod de vânt puternic, care va sufla cu până la 80 km/h, iar în unele zone vor fi cantități semnificative de ploi ce vor depăși 25 de l/mp.
În localitățile Mediaș, Agnita, Copșa Mică, Șeica Mare, Axente Sever, Bazna, Slimnic, Laslea, Dârlos, Târnava, Moșna, Biertan, Brateiu, Micăsasa, Blăjel, Iacobeni, Bârghiș, Hoghilag, Valea Viilor, Șeica Mică, Alțina, Ațel, Brădeni, Chirpăr, Merghindeal și Mihăileni din județul Sibiu, vântul va sufla puternic și sunt așteptate ploi în această seară.