Ploaia torenţială de joi de după amiază a făcut ravagii în Bucureşti. Străzile au fost cufundate în apă, canalele s-au înfundat iar pasajele au fost pentru o scurtă perioadă de timp, inundate. Un copac înalt de câţiva zeci de metri s-a prăbuşit peste un panou publicitar, blocând în întregime trotuarul.
Echipele de intervenţie, pompierii şi un echipaj de descarcerare au fost mobilizate joi după amiază în Capitală, la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Bulevardul Dacia. Un arbore secular, înalt de câteva zeci de metri, s-a prăbuşit în timpul furtunii, pe trotuar, doborând un panou publicitar stradal. Din fericire, nu a făcut nici o victimă, iar în afara panoului nu au existat alte pagube materiale. O parte din coroana arborelui a lovit faţada unui magazin, fără însă să producă stricăciuni. Pompierii şi poliţiştii au intervenit imediat, iar apoi angajaţii ADP au ajuns la faţa locului pentru tăierea şi îndepărtarea crengilor şi a trunchiului copacului smuls din rădăcină.