Doi hoți au șocat cu un furt inedit! Bărbații au lăsat fără garduri o sondă de petrol, prejudiciul ajungând la o sumă foarte mare. Întâmplarea a avut loc în județul Prahova.
Citește și: CEL MAI „INTELIGENT” HOȚ DIN LUME. CUM S-A DAT DE GOL UN ROMÂN, DUPĂ CE A FURAT UN PORTOFEL ÎN ITALIA
Doi bărbați din județul Prahova sunt acuzați că au furat, în repetate rânduri, gardurile de protecţie ale unei sonde de extracţie a petrolului. Poliția a făcut o serie de percheziții în locuințele celor două persoane și au găsit plase de gard substrase. În urma cercetărilor, hoții au fost reținut sub acuzația de furt. Datele au fost furnizate de către autoritățile din Prahova.
Doi hoți au uimit până și autoritățile cu „loviturile” date de ei. Dacă unii aleg să fure mașini, bijuterii sau jefuiască bănci, bărbații din Prahova au gândit ceva inedit – să fure gardurile de protecţie ale unei sonde de extracție a petrolului.
În perioada 24 noiembrie și 11 decembrie, bărbații au sustras mai multe plase bordurate. Acestea împrejmuiau zona în care funcţionează o sondă aflată pe raza comunei Filipeştii de Pădure. În acest caz, poliția a desfășurat o anchetă amplă. Autoritățile au identificat și hoții. În urma investigației, oamenii legii au stabilit că suspecții erau doi localnici.
Așadar, după identificarea celor doi hoți, poliția a mers direct la ei acasă. Vineri, 22 decembrie, agenții au făcut mai multe percheziții în locuințele celor doi, descoperind plasele de gard furate. Valoarea prejudiciului adus de furtul prahovenilor este estimată la 8.900 de lei.
„În urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, informează oficialii Poliţiei Prahova, potrivit News.ro.
Așadar, sâmbătă, 23 decembrie, chiar în prag de sărbători, cei doi bărbați din Prahova vir fi prezentați unităţii de parchet competente pentru a stabili o măsură preventivă în cazul lor. Inițial, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore.