Fulgy, un nou mesaj pentru Dan Capatos: ”Când mai faci un copil eu o să fiu nașul copilului tău”

De: Cancan
Publicat: 07/07/2021 | 10:00
Fulgy, un băiat plin de bani

Dacă în urmă cu o zi, Fulgy l-a amenințat pe Dan Capatos, după ce acesta a spus câteva cuvinte despre el, noaptea trecută, fiul Clejanilor a revenit la sentimente mai bune. 

În cadrul emisiunii Xtra Night Show, acesta a vorbit personal cu Dan Capatos, la scurt timp după ce l-a amenințat pe omul de televiziune. De această dată, fiul Clejanilor a avut o atitudine complet schimbată, spunându-i că-l iubește și că.. vrea să fie nașul copilului său.

„Capatos, mă frate, când mai faci un copil eu o să fiu nașul la copilul tău, o să fie darul meu de 1 milion de euro. Ești cel mai inteligent om de televiziune din România. Îți dau 1 milion de euro acum cash… Să nu te iei niciodată după stările în care eu reacționez la tine. Te iubesc, ai dreptate, îți faci emisiunea impecabil, ești un exemplu pentru mine, iar eu nu sunt o amenințare publică, ci una mondială, dacă îmi mai supărați părinții, dar nu voi, ceilalți, dar nu e cazul de așa ceva, eu am început să mă ocup de mine”, a spus Fulgy.

Însă, dacă începtul discuției a fost unul lejer, presărat cu glume, finalul a fost în stilul său caracteristic, Fulgy amenințându-l pe Alex Velea și învinuindu-l pe acesta de faptul că a fost prins de poliție sub influența substanțelor interzise la volan.

De ce l-a amenințat Fulgy pe Dan Capatos

În cadrul emisiunii ”Xtra Night Show” a fost redat un interviu cu Fulgy, iar înainte ca filmulețul să difuzat, Dan Capatos a spus câteva cuvinte despre lucrurile petrecute în ultima perioadă.

”Fiecare oră în care Fulgy e lăsat în libertate devine periculoasă pentru cei din jur. Nu cred că mai are rost să explicăm de ce. E atât de imprevizibil de la o oră la alta, și-mi pare rău că trebuie să spun asta, el trebuie supravegheat de la o oră la alta, respectiv în fiecare oră, într-un fel sau altul. Lăsarea în libertate a lui Fulgy, indiferent ce ar însemna asta, că asta nu înseamnă să-l arestezi, Doamne ferește, dar dacă nu se implică cine trebuie să se implice, începând de la familie până la autorități, devine periculoasă pentru noi toți cei din jur, indiferent ne apreciază sau nu, cum de altfel spunea și aici că-și apreciază familia și-l face „băi, lăutare”, adică de la un minut la altul se schimbă”, a spus Dan Capatos la Xtra Night Show.

CITEȘTE ȘI: FULGY, DECLARAȚIE BOMBĂ: „AM VRUT SĂ LE IAU VIAȚA PĂRINȚILOR MEI DIN CAUZA DROGURILOR” 

La finalul emisiunii, după ce a fost redat interviul cu el, Fulgy a postat un mesaj de-a dreptul șocant pe rețelele de socializare.

„Bă, are dreptate Capatos ce vorbește toată lumea. Sunt Denis pericol public, ăla din desenele animate cu m@#$%^ voștri 23. Ați înnebunit? Vă dau afară, vă cumpăr clădirea, vă dau foc și vă și omor! Vă omor cu sticle de M…, pe ton!”, a transmis Fulgy pe rețelele sociale.

NU RATA: FULGY ÎȘI IA LA REVEDERE DE LA FANII SĂI VIRTUALI. MESAJUL CONTROVERSAT, TRANSMIS DE FIUL CLEJANILOR, PE INSTAGRAM: „ANULEZ TOT!”