Un nou cuplu s-ar putea strecura pe scena mondenă românească sau cel puțini asta și-ar dori unii. Recent, Fulgy, Beyonce de România, dar și fiica acesteia au făcut deliciul internuților. Cei trei au ieșit la întâlnire și s-a lăsat cu scântei. Formează sau nu băiatul Clejanilor și fost iubită a lui Nicolae Guță un cuplu?
Fulgy și Mădălina, cea supranumită Beyonce de România din vremea relației cu Nicolae Guță, și-au petrecut, recent, timpul împreună. Cei doi au ieșit la masă, la un restaurant din Capitală, însoțiți și de Anais, fiica blondinei. Meniul ales a fost copioas, atmosfera relaxată, iar pentru a mai anima lucrurile adulții au făcut un live pe TikTok.
Fulgy și Mădălina le-au dat internauților de înțeles că ar fi mai mult decât buni prieteni, iar fiul Clejanilor a vrut să afle de la admiratorii săi dacă el și blondina se potrivesc. În timp ce tiktokării susțineau că aceștia ar forma un cuplu grozav, Anais nu a fost pe aceeași lungime de undă.
Atunci când a auzit că e „rost de potrivire” între Fulgy și mama sa, Anais, în vârstă de 8 ani, a luat foc și a spus clar și răspicat că nu îl vrea pe tânăr în preajma sa. Pentru aș calma fiica, Mădălina a încercat să îi explice faptul că totul este doar o glumă.
Anais: Nu se potrivesc! Vrei să plâng aici, să vină buni?
Fulgy: Mi-am luat rolul de mascul alfa. Chiar suntem drăguți.
Anais: Nu, că tu ai 25 de ani, iar ea are 31.
Fulgy: Am 29, ce crezi, ai nimerit prima oară vârsta mea.
Mădălina: Ai 29?
Fulgy: Da. Hai să facem un sondaj mai bine. Dacă ne potrivim, cu roșu. Dacă nu ne potrivim, cu albastrul.
Anais: Te rog, Doamne, să nu se potrivească, te rog!
Fulgy: Păi mami zâmbește.
Anais: Nu, zâmbi, te rog!
Mădălina: Mă uit și eu că sunt curioasă, sunt foarte multe persoane și nu mai apuc să citesc. Anais, să taci, iubirea mea.
Spre deosebire din Anais, internauții au savurat apropierea dintre cei doi și chiar l-au îndemnat pe Fulgy să îi fure un pupic Mădălinei. Însă, tânărul nu s-a conformat, spunând că este încă prea devreme pentru astfel de gesturi.
Și de această dată, Anais a explodat și văzând că apropourile nu se opresc, i-a deconspirat pe cei doi și a spus că totul este o regie.
Fulgy: Să-i dau un pupic? Nu-i dau un pupic, că e prea mult din prima.
Anais: (…) Mă enervezi și plec. Mr. Moft, ce mofturi ai?
Fulgy: Sunt cel mai mofturos om. «Ce frumoși sunteți!»…. Mulțumim!
Anais: E o regie, dar e o regie… Gata, că m-a luat cu capul de nervi.
Fulgy: Vorbesc cu mami, nu vorbesc cu tine, că ai mâncat tot lava cake-ul.
Anais: Mama, putem să plecăm acum, că nu mai pot de nervi!
Mădălina: Iubirea mea, glumește cu tine.
În cele din urmă, Mădălina și Fulgy le-au explicat internauților că sunt prieteni vechi și că nu ar exista nimic mai mult între ei. Însă și de această dată fiica blondinei a aruncat bomba și a dezvăluit că adulții s-ar întâlni, de fapt, de o lună și chiar destul de des.
Mădălina: Suntem prieteni de foarte mult timp, dragilor.
Fulgy: Da, de 20 de ani.
Anais: Da, te vezi cu el de o lună.
Fulgy: Ce?! De o lună? Ne dai de gol?
Mădălina: Nu, iubire, nici nu erai născută.(…) Dacă merg cu fata, de ce merg cu fata. Dacă nu merg cu fata, înseamnă cu mă duc să mi-o t**g. Oameni buni, sunteți atât de răi.”