Fulgy s-a dus la ziua unui prieten, căruia i-a cumpărat un cadou inedit. S-a fotografiat cu darul și… “Credeți că o să-i placă?”
Fulgy a lovit din nou. Băiatul Clejanilor a fost invitat la petrecerea unui amic și, logic, s-a prezentat la fața locului cu un cadou. Ce-i drept, unul inedit. Tânărul i-a cumpărat prietenului său o păpușă gonflabilă. A fotografiat-o și a urcat imaginile pe contul personal de socializare.
„Mă duc la ziua unui prieten de-al meu… Credeți că o să îi placă acest cadou?„, a fost întrebarea adresată de Fulgy prietenilor virtuali.
Care este numele real al lui Fulgy
Viorica şi Ioniţă de la Clejani au doi copii, pe Margherita şi pe Fulgy. Puţin ştiu, însă, care este numele adevărat al băiatului. Artiştii au ţinut totul secret, dar, în cele din urmă, totul a ieşit la iveală.
Băiatul Clejanilor se numeşte Manole Dan Constantin Fulgeraş, însă toţi cunoscuţii preferă să-i spună Fulgy. Până în prezent, publicul habar nu avea care este numele adevărat al tânărului.
Altfel, băiatul Clejanilor a picat Bacalaureatul vara trecută, însă nu a fost prea afectat. Mai ales că părinţii nu l-au pedepsit, ci dimpotrivă, i-au oferit drept premiu de consolare un Mercedes în valoare de 100.000 de euro! A obţinut 5,85 la Limba şi Literatura Română, la Istorie 4.35, iar la Geografie nota 3,7. A depus contestaţie, la Limba şi Literatura Română obţinând o notă un pic mai mare, 6,15, în timp ce la Istorie a primit 4,1. La Geografie a rămas cu acelaşi rezultat.