Cancan.ro a intrat în posesia unor informații exclusive legate de „noaptea de foc” a lui Fulgy. Se pare că motivul pentru care Ioniță de la Clejani a mers la Secția 11 de Poliție din cauza faptului că îi era frică pentru viața fiului său. Fulgy avea un comportament, dar și o stare psihică deplorabilă și se temea să nu încerce să se sinucidă.
L-a denunțat sau nu Ioniță de la Clejani pe fiul său? Aceasta a fost întrebarea ce a stat pe buzele tuturor. Ei bine, CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații exclusive, care vor face lumină în acest caz. Potrivit surselor noastre, Ioniță de la Clejani nu a sunat la 112, ci s-a prezentat la Sectia 11, fără să depună plângere. Ajuns acolo, a susținut că Fulgy este într-o stare psihică deplorabiăa și că este îngrijorat că fiul lui s-ar putea sinucide. Asta în condițiile în care, cu ceva vreme în urmă, Fulgy le spusese părinților că vrea să se sinucidă.
În urma celor spuse de Ioniță de la Clejani, polițiștii au mers la adresa indicată de acesta și au fost nevoiți să-l aștepte pe Fulgy aproape 3 ore în fața casei, după care l-au condus la secția de poliție. Și în momentul în care a fost reținut, dar și pe drum, băiatul Clejanilor a avut un discurs incoerent și agresiv îndreptat împotriva agenților de poliție, fără să fie violent și fizic.
În lipsa unei plângeri, polițiștii l-au dus la Obregia, fără să fie emisă și vreo sancțiune. Atât Fulgy, cât și Margherita sunt ”cunoștinte vechi” ale polițiștilor de la Secția 11. Au fost de mai multe ori citați la secție fiindcă au tot existat plângeri împotriva lor.
Sursă foto: instagram.com