Fulgy își ia la revedere de la fanii săi virtuali. Mesajul controversat, transmis de fiul Clejanilor, pe Instagram: „Anulez tot!”. VIDEO
După o noapte în care s-a certat cu toată lumea, inclusiv cu părinții lui, Fulgy a luat o decizie cu privire la viața lui și momentele delicate pe care le trăiește.
Neținând cont de sfaturile Vioricăi și ale lui Ioniță de la Clejani, adică să își ia tratamentul prescris de medicul psihiatru, altfel se întoarce la spital, Fulgy și-a anunțat fanii, într-un ultim mesaj, că pleacă în vacanță.
Citește și: Imagini virale! Fulgy, despre părinții lui: „Mă bruschează tata! Ajutor poliția!”. VIDEO
„Dragii mei, acesta este ultimul meu story. Eu mâine plec într-o vacanță, anulez tot ce am pus cu emisiunea și cu tot, și să vă ajute Dumnezeu, cum m-a ajutat pe mine.
Este totul ok, frații mei, familia mea, lucrurile se spală în casă nu afară, iar eu vă pup”, le-a transmis fanilor, pe Instagram.
Deși Fulgy asigură pe toată lumea că totul e ok, dacă este să ne uităm la Ioniță și la Viorica, care apar și ei în filmare, putem trage concluzia ca cei doi artiști suferă enorm din cauza băiatului lor.
Au transformat casa într-o fortăreață
Nu a trecut nicio săptămână de când a fost externat, iar Fulgy a avut noi reacții necontrolate la adresa părinților săi. De frica unor consecințe mult mai grave, Viorica și Ioniță au angajat deja doi bodyguarzi pentru a sta pe urmele lui, dar au apelat și la serviciile unei firme care le păzește casa non-stop.
În mai toate înregistrările pe care le urcă pe Instagram, de când a fost externat, Fulgy spune că-și dorește o viață liniștită, fără să fie obligat să ia pastile, așa cum i-a fost recomandat de către medicii specialiști. Cu toate astea, tot el este cel care generează scandaluri și aruncă injurii inclusiv la adresa părinților săi, vizibil afectați și depășiți de această situație.
Viorica și Ioniță se tem de reacțiile necontrolate ale fiului lor, motiv pentru care au angajat doi bodyguarzi care să stea după el, mai ales că, dacă ne amintim bine, Fulgy amenința că va face un gest extrem chiar în urmă cu o lună.