Fulgy, băiatul Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani, a anunțat pe rețelele de socializare că se însoară. Așa cum era de așteptat toată lumea a rămas șocată, mai ales că Fulgy a dezvăluit faptul că evenimentul va avea loc doar atunci când video-ul în care a anunțat că renunță la burlăcie va strânge 5 milioane de aprecieri.
Nu e chiar ceea ce vă așteptați, nu-i așa? Ei bine, Fulgy vine și cu o altă … surpriză. Cea cu care vrea să meargă în fața altarului nu e o persoană cu care să aibă o relație de foarte mult timp și cu care să-și fi dat seama că se potrivește și pentru care să fi dezvoltate sentimente de iubire. Nici vorbă! Pe tânăra domniță a cunoscut-o recent, dar lucrul acesta nu-l sperie.
„Ca de obicei orice fac eu dă lumea peste cap pentru că sunt o persoană autentică, spun lucrurilor pe nume, pe față și sunt foarte original ca mama mea și nu interpretez vreun rol sau joc vreo farsă sau am o strategie. Pur și simplu, am început să îmi arăt viața mea și am zis că dacă strâng la videoclipul ală de pe TikTok 5 milioane de inimioare, mă însor cu ea. Jur!
Sincer, e un challenge în primul rând și în al doilea rând ce să vă spun despre ea, este o fată super de treabă, super drăguță, la locul ei. Dacă ar fi să o arăt și să spun mai multe, cu siguranță o veți vedea în vlog-urile ce urmează, la mine, pe Youtube.
Azi ne-am cunoscut, la prima vedere ne-am înțeles foarte bine și am decis amândoi să începem un drum în viață, să fim împreună, să avem o relație de prietenie și sper să fie totul ok și frumos.”, a spus Fulgy pentru Antena Stars.