Zona de nord-est a Japoniei, regiune devastata de cutremurul si valul tsunami din 11 martie, este amenintata de un nou dezastru natural, ea urmand sa fie lovita de taifunul Roke.
Specialistii au avertizat in privinta pericolului pe care il reprezinta taifunul, care va ajunge inclusiv la centrala nucleara Fukushima, unde au fost intensificate eforturile pentru tinerea sub control a scurgerilor radioactive. „Taifunul se va deplasa spre nord cu viteza foarte mare”, a avertizat un oficial al agentiei nipone de meteorologie, care a subliniat ca rafalele de vant vor ajunge si la 200 de kilometri/ora. Pana astazi, Roke a provocat moartea a cel putin cinci persoane, in centrul si vestul Japoniei. Circa 1,4 milioane de oameni au primit ordin de evacuare si giganti auto precum Toyota si Nissan si-au inchis uzinele. Acesta este al doilea taifun care a lovit Japonia luna aceasta, dupa Talas, care a provocat moartea a 90 de persoane.