Fuego, umilit intr-un camin cultural! Timp de doua ore, moldovenii si-au batut joc de el pana apoape si-a pierdut vocea!
Paul Surugiu, alias Fuego, este unul dintre cei mai iubiti artisti, iar vocea sa speciala este apreciata de publicul larg. In prezent, cantaretul se afla in turneu national, pana dupa Sarbatori, si nu se da in laturi de la nimic atunci cand este vorba despre fanii sai. Zilele trecute, indragitul artist s-a pomenit ca trebuie sa cante intr-o sala total neincalzita, unde frigul efectiv iti ingheta sangele in oase. Desi putea sa refuze sa urce pe scena, in asemenea conditii vitrege, cantaretul a pus fanii mai presus de sanatatea sa, iar acestia l-au rasplatit cu ropote de aplauze.
„Acum, dupa vreo cateva zile de turneu national, cu mana pe inima va spun ca romanii au nevoie de cantul romanesc, de spiritul unui Craciun autentic cu aroma a vremilor de aici. Sunt onorat sa vad ca peste tot in tara oamenii ma primesc cu aplauze, cu emotie, cu bucurie. Dar totusi, se intampla sa pot spune ca mi-am dat seama, fara sa-mi doresc, ca acest Craciun este romanesc, caci numai la noi se poate intampla sa ajungi intr-o sala de spectacol si sa descoperi cu stupoare ca trebuie sa nasti povesti de iarna calduroase, in frig. N-ar fi prima oara, dar Romania lui 2014 ar trebui sa fie diferita. Nu-i simplu sa te vezi in situatia in care ai doua ore de cantat live, la cateva grade, intr-o sala neincalzita. Hotarari simple nu se iau. Dar decizia mea a fost una singura si vehementa – joc. Oricand, oricum si orice-ar fi, pentru oricine. Chiar si daca am doar cativa oameni in sala. Orice poti avea pe-aceasta lume poti recapata daca pierzi dar niciodata respectul admiratorilor care vin si platesc bilet ca sa te vada”, ne-a declarat indragitul artist.
Spectatorii au stat cu cojoacele pe ei
Si spectatorii au avut de indurat frigul ce musca nemilos din oase, insa acestia s-au infofolit cum au stiut mai bine si s-au incalzit cu ajutorul cantecelor indragitului artist. „In frig, am schimbat sase costume, din catifele, matasuri si alte materiale subtiri care nu emana caldura. Si am cantat din tot sufletul pentru un public generos. A se lua in calcul ca cei din sala, veniti la un spectacol sold-out, si cu persoane in picioare, au stat cu hainele pe ei, infofoliti, simtind cu adevarat Craciunul meu romanesc. Nu emit judecati in acest sens, dar stiu sigur ca nu e corect si nici logic ca un artist sa joace in astfel de conditii. Cu toata bucuria, cu orice risc, am cantat. Printre aburi de frig si am satisfactia ca publicul meu a plecat implinit. Oricum noi avem o anumita conexiune, avandu-ne bine, uitand astfel de frig”, a mai spus acesta.
S-a tratat cu leacuri babesti
Desi a fost un spectacol reusit, acesta a avut si efecte mai putin neplacute. Pe langa frigul pe care a trebuit sa-l indure, in urma show-ului Fuego s-a ales si cu o raguseala de toata frumusetea, de care a reusit insa sa scape in doar 24 de ore, cu leacuri de pe vremea bunicii:
„Am scapat repede de raguseala, cu multe ceaiuri si multa miere naturala. Pe langa asta, am luat si o pastila de la farmacie, o pastila de gat de care imi dadea mama cand eram mic. Pana in ziua urmatoare deja nu mai eram ragusit”, ne-a mai spus cantaretul.
Nu pleaca acasa pana nu da autografe
Fuego este un artist extrem de indragit, iar dupa fiecare spectacol fanii se inghesuie sa faca o fotografie cu el sau sa obtina un autograf. Chiar daca, de multe ori, petrece ore in sir dand autografe, Fuego nu pleaca niciodata acasa pana cand fanii nu si-au obtinut cu totii semnatura mult dorita:
„Dupa fiecare spectacol, oricat as fi de obosit, nu pot , nu vreau, n-am cum sa nu fiu alaturi de cei ce au venit acolo pentru mine. Fac poze cu toata lumea, ii ascult, ma uit la ochii lor, ori plin de lacrimi, altii de emotie, altii de fericire, la zambete, la mainile impovarate de greul vietii, la oamenii pentru care muzica mea e alinare. Stau si doua ore, pana la ultimul om, doar pentru a nu pleca cineva dezamagit de atitudinea mea. Nu stiu daca sunt popular, nici nu mi-am propus asta. Nu vreau sa ma iubeasca toti oamenii si nici nu-mi doresc sa impun ceva cuiva. In schimb, mi se pare corect sa fiu acolo, sa semnez si sa fac poze cu cei ce ma iubesc. Ei sunt destinul artistului. Va marturisesc ca e o placere sa dau autografe, sa fiu in mijlocul celor pentru care ma pregatesc, cant cu ardoare si, in cele din urma, traiesc ca artist. Fie ca sunt tineri, copii mici sau oameni cu experiente peste bagajul vremilor, toti ma fac un om fericit. Da, astea-s bucuriile mele cele mai mari. Poate si de asta imi plac la nebunie aceste turnee nationale. Pentru ca revin in mijlocul admiratorilor mei, iubitori de muzica pentru suflet, romaneasca”, ne-a mai spus Fuego.
CITESTE SI
Anuntul facut de “rivalul” lui Fuego care umple la refuz agentiile de matrimoniale!
Tili Niculae este in aceeasi situatie
Actrita Tili Niculae se afla intr-o situatie similara cu cea cu care se confrunta Fuego. De doua zile, blonda a ramas fara voce si nu stie ce sa mai faca pentru a se trata. Cel mai trist este ca aceasta pauza vocala a venit tocmai in perioada cand se pregatea sa debuteze intr-un musical. Niculae, impreuna cu Julie Mayaya si alti tineri actori au premiera spectacolului la sfarsitul saptamanii, iar fosta actrita de la „La bloc” a intrat deja in panica. Tanara face atat tratamente naturiste cat si recomandate de medic pentru a-si reveni in cel mai scurt timp.
Georgiana Coman