Se spune de obicei, că orice artist nu e profet în țara lui. Nimic mai adevărat, în cazul multor artiști și actori români, care nu sunt decorați cu un titlu onorific în orașul lor natal, ci în alte zone. Paul Surugiu-Fuego nu este cetățean de onoare la Turda, în schimb a devenit vinerea trecută cetățean de onoare al orașului Vălenii de Munte, acolo unde locuiește de 15 ani, fiind cumva, după cum spune chiar el, îndrăgostit iremediabil de aceste meleaguri.(CITEȘTE ȘI: AVEM FILMĂRILE NOCTURNE CU SIMONA HALEP & ”IUBI” MILIONARUL!)
Fuego, care are strânse o mulțime de astfel de titluri până în prezent, fiind cetățean de onoare a peste 15 localități, dar și Artist al Poporului Republicii Moldova, a fost decorat într-o ceremonie specială, în care-au mai fost premiați mari români și oameni unici, precum Valeriu Matei, președintele ICR Republica Moldova, diplomatul Teodor Meleșcanu sau chestorul Sorin Oprea. Paul Surugiu-Fuego este legat de Văleni, pentru că acolo are o frumoasă locuință, acolo a adunat nenumărate amintiri, fiind zona în care a trăit ultimele clipe din viață, minunatul său tată.(NU RATA, AICI: NEPOTUL REGELUI MIHAI I A ÎNCĂLCAT ”PROTOCOLUL CASEI REGALE”. A CINAT CU PRINȚESA ÎN RESTAURANTUL MILIONARILOR ȘI AL FETELOR DE ORAȘ!)
Onorat, artistul care are un show de succes, în fiecare duminică, la TVR 2, de la ora 15.00, mărturisește că se simte onorat de această distincție și că va face în continuare cunoscută imaginea orașului. Iată ce declară artistul care va avea duminică, de la 15.00, pe TVR 2, cea de a șasea gală a emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, o ediție dedicată folclorului românesc autentic, cu șapte mari nume ale muzicii noastre populare.(CITEȘTE ȘI: SEXOASA A RECIDIVAT CU EX-UL, ÎN TIMP CE LOGODNICUL MECANIC AUTO ȘI-A ASUMAT RELAȚIA CU BLOGERIȚA!)
“Sunt fericit să primesc acest titlu, alături de nume colosale ale României mele! Și mai ales la Văleni, locul în care mi-am petrecut atât timp, desăvârșindu-mi amintirile. Se spune că un artist se hrănește prin aplauzele și prin recunoștința primite din partea celor care rezonează cu arta lui. Nimic mai adevărat! Dar eu mi-am clădit profesia fără a aștepta ceva anume, fără a dori vreo clipă să primesc lauri și merite pentru o pasiune firească, pentru un talent transformat în profesie, cu trudă și dăruire. Când vin aceste aprecieri, eu mulțumesc și mă bucur nespus!” a declarat Paul Surugiu