Fără îndoială ai auzit de Fântâna Trevi din Roma sau de Fântâna Bellagio din Los Angeles şi ştii că vizitatorii obişnuiesc să arunce monede în ele, punându-şi dorinţe, în timp ce admiră arhitectura superbă şi geniul creator.
Însă cu siguranţă nu te-ai gândit la cât de mulţi bani adună aceste fântâni. Chiar dacă cele mai multe dintre ele donează sumele cauzelor caritabile, nu vei putea spune că acestea nu sunt impresionante. În timp ce Fântâna Bellagio are o medie de 12.000 de dolari pe an, Fântâna Trevi a reuşit să depăşească, în 2011, suma de 1 milion de dolari.
Unii dintre îngrijitorii sau administratorii zonelor unde sunt amplasate aceste fântâni se folosesc de paznici sau de camera de luat vederi pentru a-i prinde pe infractorii care fură monede de pe fundul apei. Este şi cazul Fântânii Trevi, unde 3 astfel de răufăcători au fost prinşi de curând cu ajutorul camerelor de filmare.
Topul fântânilor care fac enorm de mulţi bani includ şi Memorialul 9/11 din New York, Fântâna Cafenelei Rainforest din SUA, fântânile din Parcurile şi Resorturile Disney.
Excepţie face Fântâna Buckingham din Chicago, în care turiştii nu sunt deloc tentaţi să-şi lase mărunţişul.
Ruxandra Pătru